Programul Rabla 2023 va fi lansat „foarte probabil” la începutul lunii februarie. Bugetul va fi mai mare decât anul trecut

62208706
Shutterstock

Programul Rabla va fi lansat foarte probabil la începutul lunii februarie şi va avea un buget mai mare decât cel de anul trecut, a spus, joi, Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

"Oficial, APIA este implicată în aceste programe. Ministerul ascultă. Dovadă că o bună parte din lucrurile care se întâmplă vin de la noi, în directă discuţie. Adică nu e aşa ca o chestie, că s-a inventat. Şi noi ne ducem pregătiţi. Adică nu ne ducem acolo că hai să vedem ce o mai fi. Nu, ne ducem cu idei şi cu soluţii. Şi, de altfel, şi anul acesta din programul Rabla, care va fi lansat foarte probabil la începutul lunii februarie, veţi vedea că mare majoritate a punctelor să ştiţi că au amprentă APIA. În acest context, discuţia cu Ministerul este ca până la alegeri, pentru că nu putem avea din păcate în România o vizibilitate mai lungă de alegeri, aceste programe vor exista....Noi ne-am dus cu mai multe tipuri de scenarii. Pentru că ministrul ne-a rugat 'Domnule, hai să explorăm diverse posibilităţi ale acestor programe'. Pentru că în funcţii de scenarii poţi să ai criteriul: 1 - mai multe maşini clasate, asta este fundamental, să scoţi rablele din piaţă, că nu facem asta de dragul prieteniei între popoare, o facem cu scopuri precise şi 2 - să dai acces la mulţi oameni la acest program", a susţinut Vardie, potrivit Agerpres.

Programul Rabla va avea un buget mai mare în 2023

Potrivit acestuia, în acest an bugetul Rabla va fi mai mare decât cel din 2022, iar Rabla Plus va creşte mai mult decât Rabla clasic.

Prima de casare pentru un autoturism vechi va ajunge la 6.900 de lei. Statul le oferă și alte bonusuri celor care vor să își schimbe mașinile. Și pentru electrice ar urma să crească bugetul.

Cei care vor să își cumpere o mașină pe benzină sau motorină prin programul Rabla Clasic, vor avea în acest an o primă de casare mai mare cu 15 la sută fata de anii trecuţi, adică 6.900 în loc de 6.000 de lei. Iar cei care vor să caseze două maşini vor încasa pe lângă cei 9.000 de lei, încă 1.350 în plus.

De asemenea, programul prevede și bonusuri de încă 1.500 de lei pentru fiecare autoturism mai vechi de 15 ani, un eco bonus de 1.500 de lei pentru emisii și un alt eco bonus pentru vehicule cu sistem GPL. În total, ajutorul de la stat poate depăși 16 mii de lei.

Ce se va întâmpla în 2035, când nu se vor mai vine mașini noi pe benzină și motorină

Şeful APIA a declarat că nu ar trebui să ne facem griji cu privire la alimentarea cu energie electrică a maşinilor în perspectiva anului 2035, dincolo de care nu se vor mai vinde decât maşini cu zero emisii.

"Nu cădeţi în plasa asta, nu o să fie nimeni şocat. De aceea facem ce aţi văzut azi. Vrem să arătăm oamenilor, guvernului ce urmează să se întâmple, cu ajutorul vostru, al presei. Dacă eşti tălâmb, tu Guvern, tâmpit, nu e cazul, şi vrei să faci nimic, da, o să fie un şoc în 2035. Dar eu nu cred că toate guvernele până în 2035 îşi propun să fie anti-dezvoltare, anti-români. Nu au cum să fie pentru că până la urmă şi ei îşi vor lua maşini electrice. Ei ce vor face cu maşinile acelea? Deci nu e niciun pericol, nu cădeţi în plasa 'că dacă astăzi toată România ar fi electrificată, România nu ar avea resursă de energie'. Greşit. În primul rând că nu se poate aşa ceva. Asta este o manipulare, îmi cer scuze, 'golănească', pentru a servi nişte interese ale petroliştilor. Nu e niciun secret. Asta se face în Europa. Ştie toată lumea. Pute de la o poştă. Nu e cazul oameni buni", a spus Dan Vardie.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
O fată de 17 ani care a chemat ambulanța ar fi fost agresată sexual de asistentul medical. Poliția a deschis dosar penal

Anchetă în județul Teleorman. O fată de 17 ani care a chemat salvarea ar fi fost agresată sexual de un asistent medical, care ar fi dezbrăcat-o. Poliţia cercetează acest caz după ce mama adolescentei a depus plângere.

Bătaie într-un restaurant din Turda. Un bărbat a fost lovit cu pumnii și picioarele de mai mulţi clienţi nervoşi

Scandal urmat de o bătaie crâncenă într-un restaurant din Turda! Fratele administratorului localului a fost lovit cu pumnii și picioarele de mai mulţi clienţi nervoşi, care în final sparg şi geamurile restaurantului.

Un camion încărcat cu utilaje a doborât un limitator de viteză. Amenda uriașă primită de șofer

Drumul Național 64 a fost blocat total joi dimineață, în județul Vâlcea, după ce un camion cu platformă, încărcat cu utilaje, a lovit un limitator de înălțime.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.