Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni. Vremea se va menține frumoasă în țară

vreme insorita

Vremea va rămâne, în general, frumoasă în intervalul 30 martie - 12 aprilie.

Prognoza meteo pe următoarele două săptămâni
 

Regimul termic prognozat la nivel naţional va rămâne, în general, normal pentru această perioadă, cu excepţia zilelor de 31 martie şi 1 aprilie, când valorile termice maxime vor scădea semnificativ în toate regiunile, chiar şi cu până la 15-16 grade Celsius, relevă prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valabilă în intervalul 30 martie - 12 aprilie.

Banat
 

În Banat, în primele trei zile ale intervalului de prognoză, vremea se va răci, iar în 31 martie şi în 1 aprilie va deveni deosebit de rece, media maximelor termice urmând a se situa în jurul a 6 grade.

Ulterior se va încălzi treptat, iar acest trend se va menţine până spre mijlocul celei de-a doua săptămâni de prognoză, atunci când temperaturile maxime vor fi în medie între 16 şi 18 grade. În ultimele zile variaţiile termice nu vor fi semnificative.

Citește și
ninsori
Vreme schimbătoare în țară. În ce zone vor reveni ninsorile

Temperaturile minime vor scădea de la o medie de 4 grade în prima dimineaţă, până la -3 grade, apoi vor creşte, iar în intervalul 9 -12 aprilie media va fi între 4 şi 8 grade.

Trecător vor fi precipitaţii, pe arii relativ extinse în jurul datei de 31 martie, posibil după 9 aprilie şi izolat în restul intervalului.

Crișana
 

În Crişana, în primele două zile, vremea se va răci accentuat şi va deveni deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce va atinge, la sfârşitul lunii martie, 5 - 6 grade.

Din prima zi a lunii aprilie şi până în data de 8 aprilie, media valorilor termice maxime va creşte cu 10 - 12 grade, apoi nu va mai avea variaţii importante.

Vor scădea şi temperaturile minime, până la o medie în jurul a -3 grade, între 31 martie şi 2 aprilie, apoi vor creşte, iar între 9 şi 12 aprilie media lor se va situa între 5 şi 7 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în intervalul 23 - 25 martie şi, din nou, între 1 şi 5 aprilie.

Transilvania
 

În Transilvania, prima săptămână va debuta cu o răcire accentuată a vremii, astfel încât pe data de 31 martie se va ajunge la o medie a temperaturilor maxime de doar 3 grade, apoi se va încălzi treptat, iar între 7 şi 12 aprilie media maximelor termice se va încadra între 14 şi 18 grade.

Temperaturile minime vor fi negative în prima săptămână, când în cele mai reci dimineţi, respectiv în 1 şi 2 aprilie, vor oscila în medie între -7 şi -5 grade, după care vor deveni pozitive, dar, în general, media lor nu va depăşi 4 - 5 grade.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în ultimele zile ale lunii martie şi din nou, după data de 9 aprilie.

Maramureș 
 

În Maramureş, în primele două zile din intervalul analizat, vremea se va răci accentuat, iar în 31 martie media temperaturilor maxime va fi de doar 4 - 5 grade.

În intervalul următor, până în data de 7 aprilie, valorile termice maxime vor fi în creştere, apoi nu se vor mai modifica semnificativ şi se vor situa în medie între 15 şi 18 grade.

Media temperaturilor minime se va situa, în general, sub pragul de îngheţ până în data de 4 aprilie, iar ullterior va creşte şi va ajunge să se situeze între 3 şi 6 grade, în intervalul 8 - 12 aprilie.

Precipitaţiile îşi vor face simţită prezenţa începând din data de 9 aprilie, dar în restul intervalului doar izolat şi trecător vor fi posibile ploi slabe.

Moldova
 

În Moldova, media temperaturilor maxime va scădea semnificativ, de la 12 - 13 grade, în prima zi, la 3 - 4 grade, în cea de-a doua.

Ulterior, va fi o creştere a valorilor termice şi va ajunge să se situeze între 16 şi 18 grade în jurul datei de 9 aprilie.

După acea dată nu vor mai fi modificări esenţiale.

Media temperaturilor minime va scădea de la 4 grade în prima zi, până la -5 grade, pe 1 aprilie, apoi va creşte şi va ajunge să se situeze, în ultimele zile de prognoză, între 3 şi 6 grade.

Vor fi precipitaţii local la începutul şi la sfârşitul intervalului şi doar izolat, posibil, în restul intervalului.

Dobrogea
 

În Dobrogea, în prima zi, vremea va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 17 - 18 grade.

În următoarele două zile va fi deosebit de rece, media temperaturilor maxime urmând a atinge în jurul a 6 grade.

Din data de 2 aprilie şi până în 8 aprilie se va încălzi, apoi temperaturile nu se vor mai modifica semnificativ şi se vor situa, în medie, între 13 şi 15 grade.

Cele mai scăzute temperaturi minime se va atinge în intervalul 1 - 3 aprilie, când media lor va fi de 1 - 3 grade.

În zilele următoare valorile termice nocturne vor fi, în general, în creştere, iar în nopţile cele mai calde media se va situa între 5 şi 8 grade.

Trecător, vor fi posibile precipitaţii aproape în fiecare zi.

Muntenia
 

În Muntenia, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în prima zi, apoi se va răci accentuat, cu aproximativ 12 grade, astfel încât în zilele de 31 martie şi 1 aprilie media temperaturilor maxime va fi de 5 - 6 grade.

În intervalul următor, tendinţa generală va fi de încălzire, iar între 8 şi 12 aprilie maximele termice vor fi cuprinse, în medie, între 16 şi 19 grade.

Media minimelor termice va fi între -4 şi 0 grade, între 1 şi 3 aprilie, iar în restul intervalului se va încadra între 3 şi 6 grade.

Local şi doar trecător vor fi precipitaţii aproape în fiecare zi.

Oltenia
 

În Oltenia, prima săptămână va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod normal, media maximelor termice fiind de 17 - 18 grade, după care se va răci, iar în ziua de 1 aprilie nu vor fi mai mult de 3 - 4 grade, în medie.

După această dată, tendinţa generală a vremii va fi de încălzire, iar media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze între 16 şi 19 grade, în perioada 7 - 12 aprilie.

Minimele termice vor avea variaţii între -3 grade, în dimineţile de 1 şi 2 aprilie, şi 7 grade, în ultimele zile de prognoză.

Probabilitatea mai mare de precipitaţii va fi în jurul zilelor de 31 martie, 5 aprilie şi după data de 9 aprilie.

La munte
 

La munte, în primele trei zile din intervalul de prognoză, vremea se va răci, iar în zilele de 31 martie şi 1 aprilie media temperaturilor maxime va fi negativă, între -4 şi -3 grade.

După această perioadă, se va încălzi uşor şi treptat până la valori cuprinse, în cea de-a doua săptămână, în general, între 5 şi 8 grade.

Media minimelor termice va fi sub pragul de îngheţ şi va avea variaţii între -10 şi 0 grade.

Vor fi posibile precipitaţii aproape în fiecare zi, dar probabilitatea va fi mai mare în primele şi în ultimele zile ale intervalului de prognoză.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui
Citește și...
Prognoză meteo aprilie 2020. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni
Prognoză meteo aprilie 2020. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni

Potrivit ANM, luna aprilie va fi mai stabilă din punct de vedere meteorologic, faţă de luna precedentă.

Vreme schimbătoare în țară. În ce zone vor reveni ninsorile
Vreme schimbătoare în țară. În ce zone vor reveni ninsorile

Prognoza meteo 29 martie 2020. Duminică va domina atmosfera însorită, însă prin vestul, centrul, nord-vestul țării, dar și în extremitatea de sud-est, se mai strâng norii.

Prognoză meteo specială pentru Capitală. Viscol şi strat de zăpadă de 20 cm
Prognoză meteo specială pentru Capitală. Viscol şi strat de zăpadă de 20 cm

Vremea se va răci accentuat în Bucureşti, începând de duminică, iar ninsorile şi viscolul îşi vor face simţite prezenţa până miercuri dimineaţa, reiese din prognoza de specialitate publicată, vineri, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Revin ploile. Prognoza meteo pentru weekend
Revin ploile. Prognoza meteo pentru weekend

Vineri avem o zi destul de plăcută şi mai caldă decât ieri. În ţinuturile vestice se înnorează treptat, iar spre seară se întorc ploile.

Avertizare de vreme severă imediată. ANM anunță cod galben în 20 de județe
Avertizare de vreme severă imediată. ANM anunță cod galben în 20 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni seara, o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru mai multe județe.

Recomandări
Negocieri tensionate. Provocările viitorului guvern: datorie publică de 53% din PIB, taxe mărite, salarii înghețate
Negocieri tensionate. Provocările viitorului guvern: datorie publică de 53% din PIB, taxe mărite, salarii înghețate

Au apărut tensiuni între partidele pro-europene după o nouă rundă de negocieri pentru viitorul guvern. După o ședință comună, cei din USR au spus că datele despre bugetul de anul următor prezentate de ministrul de Finanțe au fost neclare.  

Senatul SUA condamnă războiul hibrid dus de Rusia împotriva României, prin TikTok-ul controlat de China. ”Sprijinim România”
Senatul SUA condamnă războiul hibrid dus de Rusia împotriva României, prin TikTok-ul controlat de China. ”Sprijinim România”

Senatul american a condamnat în mod oficial atacul declanșat de Rusia asupra alegerilor din România, parte a războiului dus de Kremlin împotriva lumii civilizate.

 

Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”
Oficial. Primarul general Nicușor Dan va candida la președinția României ca independent: ”Este un moment de cumpănă”

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să candideze la Președinția României ca independent.