Șapte angajați ai Ambasadei României la Paris, infectați cu Covid-19

62117707

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că șapte persoane care își desfășoară activitatea în cadrul Ambasadei României la Paris au fost testate pozitiv cu Covid-19.

 

MAE precizează că starea celor șapte persoane este bună.

”Au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora”, arată ministerul.

Potrivit acestuia, activitatea ambasadei va fi restrânsă, în timp ce activitatea secției consulare este suspndată.

”MAE menționează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Republica Franceză va fi restrânsă, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare.

Totodată, MAE precizează că activitatea secției consulare este suspendată temporar, fiind preluate doar cazurile urgente”, a mai precizat MAE.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62115610
Nunți în Botoșani, în plină pandemie de coronavirus: „Nu am avut altă soluție. Erau programați”

Trei cupluri din Botoşani s-au căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute, în ciuda restricţiilor impuse de epidemia de coronavirus, a declarat, pentru Agerpres, şeful Biroului Stare Civilă din cadrul Primăriei municipiului, Costel Gabur.

62106355
Petrecere în fața unui bloc din Botoșani. 6 persoane, sancționate de autorități

Şase persoane au fost sancţionate de poliţişti după ce au făcut o petrecere în faţa blocului în Botoșani.

62117695
Exercițiile fizice în timpul izolării întăresc sistemul imunitar. Câtă mișcare trebui să facem

Exerciţiile fizice regulate practicate în timpul izolării ajută la menţinerea sistemului imunitar sănătos, conform unei analize realizate de un grup de cercetători britanici.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.