Profesoară din Timiș, cercetată disciplinar pentru o presupusă relație cu un adolescent

61957643

O profesoară din Timiș este cercetată disciplinar, fiind acuzată că ar fi avut o relație amoroasă cu un minor. Femeia, în vârstă de 36 de ani, este căsătorită.

Presupusa idila dintre profesoara de limbă română și elevul minor a fost descoperită de mama băiatului, după ce a găsit mai multe mesaje între cei doi. Femeia a mers să discute cu profesoara fiului său, însă aceasta a negat că ar avea vreo legătură amoroasă cu minorul, potrivit Opinia Timișoarei.

liceu faget

În urma discuțiilor, mama elevului a sesizat conducerea liceului, iar în acest acz a fost constituită o comisie de anchetă.

"La nivelul unităţii de învăţământ a fost formată o comisie de cercetare prealabilă pentru analizarea unei situaţii între o persoană de sex feminin şi una de sex masculin, şi dacă se adevareşte că femeia este cadru didactic şi probele duc la această concluzie, această persoană va răspunde pentru consecinţele faptelor ei.

Înteleg că mama a depus şi o plângere penală, în paralel se va face şi această cercetare. Sancţiunile sunt prevăzute în legea educaţiei. Cea mai usoară este un avertisment, iar cea mai grea este desfacerea contractului de muncă.

Repet, dacă se dovedeşte că este vorba de un cadru didactic. Unitatea de învăţământ este angajatorul şi tot ea trebuie să ia o decizie", a precizat pentru opiniatimisoarei.ro Aura Danielescu, inspector-șef ISJ Timiș.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61953933
Femeie și copil de 6 ani accidentați pe trecerea de pietoni de un șofer cu permisul suspendat

Un copil de 6 ani şi o femeie de 50 de ani, asistent maternal, au fost rănite vineri în timp ce treceau strada pe o trecerea de pietoni din Focşani, accidentul fiind provocat de un şofer care avea permisul suspendat.

61806568
Nicușor Constantinescu, condamnat la opt ani de închisoare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, a primit vineri o nouă sentinţă de condamnare, la opt ani de închisoare cu executare, pronunţată de Tribunalul Constanţa, ca primă instanţă de judecată.

61939104
Liderul PSD, despre evenimentul ”Grătar la Dragnea” de pe Facebook: ”De unde să am atâţia mici”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus că a discutat cu internautul cu care a câştigat un pariu, după ce acela l-a provocat să arate dovada că îşi scrie singur postările de pe Facebook, miza fiind o navetă cu bere.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.