Procurorul cere pedeapsă maximă cu închisoarea pentru Sebastian Ghiţă, în dosarul mituirii lui Bădescu

61855393

Procurorul a solicitat o pedeapsă cu închisoarea orientată spre nivelul maxim pentru Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este implicat şi fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

Este vorba despre dosarul în care fostul deputat PSD este acuzat că i-ar fi dat acestuia o casă în schimbul finanţării echipei Asesoft.

O cere similară a fost formulată şi pentru fostul primar, decizia instanţei fiind aşteptată în 25 septembrie.

"Vă solicităm să dispuneţi condamnarea acestora. Să dispuneţi condamnarea la pedeapsa închisorii orientată spre maximul prevăzut de lege", a spus procurorul, potrivit News.ro. El a afirmat că Bădescu mai are o condamnare pentru fapte similare şi că pentru Ghiţă situaţia este notorie în ceea ce priveşte comportamentul lui.

"El s-a sustras cercetărilor şi răspunderii penale", a mai spus procurorul, cerând condamnarea la închisoare şi interzicerea unor drepturi în cazul lui Sebastian Ghiţă.

De asemenea, a fost solicitată şi obligarea celor doi la plata în solidar a 1,5 milioane lei către Primăria Ploieşti şi confiscarea sumei de peste 900.000 de lei de la Bădescu şi a celei de 1,1 mil lei de la Ghiţă.

A fost cerută şi menţinerea sechestrului instituit de DNA asupra imobilelor şi bunurilor.

În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu sub acuzaţiile de dare, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar al municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, susţinut de acesta din urmă, o finanţare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local, în suma de 1.500.000 lei.

Pentru alocarea acelei finanţări, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de omul de afaceri, o casă de locuit situată în municipiul Ploieşti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat personal doar 124.000 de lei.
 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61910480
Amenda primită de un şofer de pe ambulanţă pentru că a lovit un mistreţ în timp ce mergea la un pacient

Situaţie aberantă în Cujmir, Mehedinţi. Un şofer de pe ambulanţă a fost amendat cu 870 de lei pentru braconaj după ce a lovit un porc mistreţ în timp ce mergea la un pacient.

61910466
475 de migranți ajunși în România într-o singură lună. Trei călăuze, arestate

Trei călăuze care au facilitat transportul a 154 de migranţi spre coastele româneşti au fost arestate pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de judecătorii Tribunalului Constanţa.

61897624
Tudose: La 48 de ore, încă e lipsă de energie electrică în şcoli, dispensare. Nu e posibil aşa ceva

Premierul Mihai Tudose a criticat intervenţia greoaie a companiei E-Distribuţie Banat (Enel), fiind nemulțumit de faptul că după 48 de ore de la vijelie localităţi întregi nu sunt nici acum alimentate electric.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.