Primele mașini Ford Puma fabricate la Craiova sunt livrate în Europa de Ziua Națională

62095890
Facebook.com

De Ziua Naţională a României, Ford livrează către pieţele europene primele autoturisme Ford Puma produse la fabrica din Craiova, au anunţat reprezentanţii companiei printr-un comunicat de presă.

„De Ziua Naţională a României, Ford a încărcat primul tren cu unităţi Ford Puma destinate clienţilor noului model produs la Craiova. Primul tren - pe care sunt transportate aproape 300 de maşini - a fost încărcat deja cu destinaţia Flushing, Olanda. Ulterior, acestea vor fi transportate pe vapor către Marea Britanie. Suntem foarte bucuroşi că lansarea noului model se desfăşoară conform planului. Echipa de lansare a lui Ford Puma, echipa Ford Craiova şi furnizorii noştri au făcut o treaba excelenta", afirmă preşedintele Ford România, Ian Pearson, citat în comunicat, conform Agerpres.

Ford România mai anunţă că pe măsură ce producţia avansează, va continua sa trimită unităţi ale modelului Puma în toate ţările din Uniunea Europeana, pentru a sprijini lansarea comercială care va demara în ianuarie.

Ford a început producţia noului SUV Puma în luna octombrie 2019. Pentru lansarea acestui nou model, compania susţine că a investit 200 de milioane de euro şi a finalizat în acest an procesul de recrutare a aproximativ 1.700 de noi angajaţi: operatori de bază şi personal calificat.

Totodată, pentru a răspunde cererii crescute de pe piaţa europeană, Ford a introdus al treilea schimb la fabrica din Craiova. În acest moment, Ford Craiova are aproximativ 6.200 de angajaţi care lucrează în trei şi patru ture atât pentru producţia de vehicule, cât şi pentru cea de motoare.

Pe lângă cele doua SUV-uri, EcoSport şi Puma, Ford produce la Craiova mult-premiatul motor de 1.0 litri EcoBoost în variantele 95 CP, 125 CP, 125 CP mHEV şi 155 CP mHEV.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62091662
Mesajele politicienilor de 1 Decembrie. Iohannis: „La mulţi ani, dragi români”

Premierul Ludovic Orban afirmă, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale, că la o distanţă de 101 ani de la Marea Unire avem acum şansa să schimbăm lucrurile în bine, să trăim într-o ţară democratică.

61915538
VIDEO Parada de 1 Decembrie. Klaus Iohannis a dat mâna cu mai mulți spectatori

Parada Militară de Ziua Naţională s-a încheiat, fără incidente. Preşedintele Klaus Iohannis a dat mâna cu mai mulţi spectatori prezenţi la eveniment şi le-a urat” La mulţi ani”.

62094793
Un bărbat a fost împușcat de partenerul de vânătoare, în Caraș-Severin

Un bărbat care participa la o partidă de vânătoare pe raza comunei Ramna (Caraş-Severin) a fost împuşcat accidental, sâmbătă după-amiază, fiind atins de un glonţ care a ricoşat.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.