Primarul din Ramnicu Valcea a fost arestat preventiv pentru luare de mita

60437705

Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, arestarea preventiva pentru 29 de zile a primarului din Ramnicu Valcea, Emilian Francu, in dosarul in care este cercetat pentru luare de mita, decizia putand fi contestata la Curtea de Apel.


Instanta Tribunalului Bucuresti a admis propunerea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie si a dispus emiterea unui mandat de arestare preventiva pe numele primarului liberal din Ramnicu Valcea, Emilian Francu. Decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti.

Primarul din Ramnicu Valcea, Emilian Francu, a fost retinut joi noapte, pentru luare de mita, de catre procurorii DNA, dupa ce a fost prins in flagrant cand primea 50.000 de lei de la administratorul unei firme careia ii incredintase un contract de 200.000 de euro pentru lucrari de amenajare a unor spatii publice.

Potrivit procurorilor DNA, la inceputul anului, Primaria Ramnicu Valcea a incredintat unei firme un contract de prestari de servicii in valoare de 200.000 de euro pentru lucrari de amenajare a unor spatii publice din municipiul Ramnicu Valcea. In luna ianuarie, primarul Emilian Francu i-ar fi cerut administratorului firmei, denuntator in cauza, un procent de 10 la suta din valoarea contractului.

Dupa finalizarea lucrarilor mentionate in contractul de prestari de servicii si plata unei prime transe din banii datorati de Primarie, la 22 aprilie, Emilian Francu i-ar fi pretins administratorului firmei, printr-un intermediar, suma de 50.000 de lei. In schimbul banilor ceruti, Francu trebuia sa semneze documentele care conditionau efectuarea platii celei de-a doua transe catre firma denuntatorului, in contul prestarii de servicii al caror beneficiar era Primaria Ramnicu Valcea, sustin procurorii DNA.

Primarul Emilian Francu i-ar mai fi cerut administratorului firmei suma de 40.000 de lei, "disimulata intr-un contract de sponsorizare", dupa plata ultimei transe pentru prestarea serviciilor. Joi, conform intelegerii, administratorul firmei i-a remis lui Emilian Francu, prin intermediar, suma de 50.000 de lei, primarul fiind prins in flagrant.

Procurorii DNA au facut, joi dimineata, perchezitii la sediul Primariei Ramnicu Valcea, dar si la locuinta primarului Emilian Francu. Procurorii au solicitat acte privind achizitiile facute de primar din momentul preluarii functiei, inclusiv documente care vizeaza proiectul si documentatiile de executie a pasarelei-pasaj Tudor Vladimirescu, de la intrarea in oras.

Emilian Francu a fost dus la audieri la DNA Bucuresti, dupa ce timp de aproximativ cinci ore a fost interogat de catre anchetatori in sediul Primariei, alaturi de un angajat al institutiei si de directoarea unei televiziuni locale, in al carei sediu ar fi fost organizat flagrantul, au precizat sursele citate.
La sediul DNA Bucuresti au fost dusi si directorul televiziunii respective, Aura Constantinov, precum si seful Corpului de control din Primaria Ramnicu Valcea,Vasile Avram, cei doi fiind lasati sa plece dupa audieri.
Surse judiciare spun ca un arhitect din Bucuresti ar fi denuntator in acest dosar.

Conform surselor citate, in dosarul in care este vizat Emilian Francu ar exista o inregistrare ambientala intre primar si un arhitect din Capitala, denuntator in acest caz. In inregistrarea aflata la dosar, primarul ii indica arhitectului locul in care sa fie lasati banii conveniti, respectiv la secretariatul unei televiziuni locale care apartine familiei edilului.

De altfel, joi dimineata a fost realizat flagrantul de catre procurorii DNA la sediul televiziunii, cei 20.000 de euro fiind gasiti in secretariat. In februarie, Primaria, in colaborarea cu Ordinul Arhitectilor din Romania, in parterneriat cu filiala teritoriala Sibiu - Valcea, a lansat un concurs cu premii pentru cele mai bune solutii de "Reorganizare si amenajare a spatiului public central din municipiul Ramnicu Valcea". Din cele 19 proiecte depuse, 17 au fost acceptate sa intre in concurs. Castigatorul premiul intai, in valoare de 4.500 de euro, a fost desemnat proiectul "Simbol de identitate" al arhitectului Sorin Dragos Popescu, din Bucuresti.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61313299
O femeie din Bistrita a incremenit cand a vazut un sarpe de un metru si jumatate, in cosul de gunoi

Momente de spaima la Bistrita, unde o femeie care isi ducea fetitele la scoala a vazut intr-un cos de gunoi nici mai mult, nici mai putin decat un sarpe. Reptila avea aproape un metru si jumatate.

61313301
Bataie intr-o piata din Ploiesti. Prezenta inspectorilor OPC i-a scos din sarite pe comercianti

Scandal monstru intr-o piata din Ploiesti, unde inspectorii OPC si politia economica au descins pentru un control. Iritati de faptul ca fusesera prinsi cu tone de marfa fara acte, administratorul si comerciantii au sarit la bataie.

61313288
Conserva cu surprize, consumata de un barbat din Galati. I s-a facut rau cand a vazut ce era acolo

Omul a cumparat acum trei zile, din piata, o conserva de costita cu fasole boabe, in care a gasit ceva ce, sustine el, ar semana cu un vierme

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.