Ce prevede proiectul noii legi a pensiilor. Vârstnicilor le sunt promise două majorări

×
Publicitate

Liderii coaliției au discutat marți noua lege a pensiilor, care ar trebui să intre în vigoare în prima zi din 2024. Atunci ar trebui să fie și prima majorare.

Potrivit unui draft, vârstnicilor le sunt promise două majorări - una de aproape 14 procente, adică o indexare cu rata inflației, și una rezultată din recalcularea pe care și-o propune noua lege. 30 de miliarde de lei este costul estimat pentru aplicarea majorărilor, iar opoziția acuză că oamenii sunt din nou amăgiți în an electoral.

Noua lege a pensiilor a fost scrisă la ministerul Muncii cu girul Comisiei Europene și prevede pentru anul 2024 o majorare în două etape. Documentul prevede că cei 4,7 milioane de pensionari ar trebui să primească la începutul fiecărui an o majorare de 13,8 procente, în raport cu rata inflației și cu salariul mediu brut.

Calculul pensiei potrivit noii legi:

- Valoarea punctului de pensie – 81 de lei

- Indexarea pensiei cu rata inflației – 13,8% din ianuarie 2024

- Creștere în funcție de cuantumul salariul mediu brut

Odată cu aplicarea legii, veniturile oamenilor ar trebui recalculate până în septembrie 2024, iar inițiatorii modificărilor susțin că la acel moment ar mai urma încă o majorare. Suma va fi stabilită pentru fiecare pensionar.

Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii: „Nu putem să aruncăm o formulă generală pentru toate pensiile din sistemul public. Cert este că acea majorare cu rata inflației și cu creșterea salariului mediu brut este transparentă și predictibilă, și nu o să mai existe loc de întors”.

Marcel Ciolacu, prim-ministru: „La 1 ianuarie, pensiile toate se măresc cu 13,8%, conform legii. Noua lege a pensiilor va intra în vigoare cu 1 ianuarie. În primul rând vor crește pensiile mici.”

15 miliarde de lei costă indexarea pensiilor cu rata inflației, și tot atât este evaluată suma ce se va aloca în urma recalculării, din toamna anului viitor.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL: „Proiectul e făcut în colaborare cu Ministerul de Finanțe, așa că sursa bugetară există. Iar în urma recalculării pensiilor aflate în plată, o foarte mare parte din pensionari vor beneficia de pensii mărite”.

Până atunci, ar trebui introduse în sistemul informatic toate dosarele de pensie ale celor aproape 5 milioane de vârstnici. Opoziţia crede că e o misiune imposibil de îndeplinit la timp.

Cristian Seidler, deputat USR: „Dacă se va ajunge la creșteri pe baza acestei legi, creșteri care înseamnă de fapt eliminarea inechităților din sistem, ei bine eu aici am dubii foarte serioase. Proiectul care circulă spune că va intra în vigoare de la 1 septembrie ... din octombrie 2024. Nici inițiatorii nu știu exact când o să intre în vigoare.”

În actuala formă, proiectul legii pensiilor prevede că se pot retrage din activitate cei cu un stagiu de cotizare de cel puţin 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani. Pentru cei care nu ies la pensie după ce au acumulat suficientă vechime, sunt prevăzute bonusuri ce se acordă anual pentru 25, 30 sau 35 de ani petrecuți la serviciu.

Bonusuri etapizate pentru cei care depășesc stagiul minim:

Stagiul minim de cotizare 15 de ani / mediu 25 de ani / complet 35 de ani

- 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani de vechime

- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani de vechime

- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 ani de vechime

O facultate absolvită, stagiul militar, sau concediul de creșterea copilului vor fi asimilate la anii de vechime.

Potrivit deciziilor Curții Constituțioanale, cuantumul pensiilor nu poate fi diminuat ca urmare a modificărilor legislative, de aceea politicieni insistă că niciun vârstnic nu va primi mai puțini bani.

Potrivit ultimului draft, este amânată până în 2035 și egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați. Reforma pensiilor este grăbită de politicieni pentru că de acest proces depind 2 miliarde de euro, bani europeni din PNRR. PSD și PNL își doresc ca proiectul pe care abia l-au discutat în spatele ușilor închise să fie adoptat de parlament până pe 20 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Scandal provocat de Robert Negoiță, după amenda de 35 de milioane de euro primită de proprietara zonei retrocedate din IOR

După nenumărate plângeri, scandaluri și chiar incendii suspecte, proprietara zonei retrocedate din Parcul IOR a primit o amendă record de 35 de milioane de euro.

Ce s-a întâmplat cu tânărul testat pozitiv cu aparatul DrugTest în timpul examenului pentru permisul auto

Caz bizar la un examen pentru permisul auto în Cluj-Napoca. Un tânăr de 20 de ani a fost prins cu un pliculeț în care ar fi fost găsite urme de droguri.  

Un infirmier din Prahova, condamnat la închisoare. El a bătut un pacient internat care ulterior a murit din cauza rănilor

Un infirmier de la Centrul de Recuperare Neuropsihică Călineşti, acuzat că a bătut un pacient în vârstă de 61 de ani care ulterior a murit, a fost condamnat la 7 ani şi 10 luni de închisoare şi plata unor daune morale şi materiale.

Recomandări
Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).