Prima reacție a soției lui Helmut Duckadam: ”A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat sa treacă”

62502560
Agerpres

Alexandra, soția lui Helmuth Duckadam, a oferit o primă reacție după moartea prematură a fostului fotbalist, care s-a stins la vârsta de 65 de ani.

Alexandra Duckadam a transmis: ”A luptat cât a putut pentru toate prin câte i-a fost dat sa treacă, dar din pacate zbuciumul lui s-a oprit azi 02.12.2024”.

Toți cei care doresc să-i aducă lui Helmut Duckadam un ultim omagiu sunt așteptați la Arena Națională, sector VIP, marți 03 decembrie începând cu orele 14.00.

În aceste momente grele vă rog să ne respectați durerea și dreptul la intimitate.

Cine a fost Helmut Duckadam. Eroul de la Sevilla și povestea unui simbol al fotbalului românesc

România a pierdut o figură emblematică a fotbalului odată cu dispariția lui Helmut Duckadam, fostul mare portar al echipei Steaua București, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla".

Helmut Duckadam a murit la doar 65 de ani. Vestea morții lui a fost anunțată de prietenul său Marcel Pușcaș, care l-a descris drept „un familist convins, un om generos”

Primii pași în fotbal

Helmut Duckadam s-a născut pe 1 aprilie 1959, în Semlac, județul Arad. Încă de mic, destinul său părea să fie strâns legat de sport. A început să joace fotbal în 1975, la Gloria Arad, iar apoi și-a continuat cariera la echipele UTA și Constructorul Arad. Însă adevărata sa ascensiune s-a produs odată cu transferul la Steaua București, în 1983.

Duckadam a evoluat în 133 de meciuri pe prima scenă, are două prezenţe la naţională şi 11 în cupele europene. A câştigat un titlu de campion şi o cupă a României (1985) şi Cupa Campionilor Europeni (1986, când a apărat toate cele patru lovituri de departajare îm finala cu Barcelona). A fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1986, fiind menţionat şi în revista "France Football".

Într-un interviu acordat în 2018, Duckadam povestea cu emoție cum a fost „curtat” atât de Steaua, cât și de Universitatea Craiova. Decizia de a merge la echipa armatei a fost una care i-a definit cariera și, implicit, viața.

La scurt timp după transfer, Duckadam a fugit la bunica sa, Oma, persoana care l-a crescut și care îi era extrem de dragă. „Oma, mă transfer la Steaua. Or să-mi dea casă, 35.000 de lei și o să fac și armata. O să-ți trimit niște bani”, i-a promis el. Realitatea a fost însă diferită. Nu a primit niciodată acei bani promiși, dar transferul său la Steaua avea să-l transforme în legenda fotbalului românesc.

Eroul de la Sevilla

Cea mai strălucitoare pagină din cariera lui Helmut Duckadam a fost scrisă pe 7 mai 1986, în finala Cupei Campionilor Europeni dintre Steaua București și FC Barcelona. În acea seară magică, Duckadam a intrat în istoria fotbalului mondial, devenind primul și singurul portar care a apărat patru lovituri de departajare consecutive într-o finală europeană. Această performanță incredibilă i-a adus porecla „Eroul de la Sevilla” și l-a transformat într-un simbol al determinării și curajului.

Victoria Stelei în fața echipei catalane, obținută după 120 de minute de joc și lovituri de departajare, a fost una dintre cele mai mari realizări ale fotbalului românesc. Duckadam a fost premiat cu titlul de cel mai bun fotbalist român al anului 1986 și menționat în prestigioasa revistă „France Football”.

Viața personală

Dincolo de terenul de fotbal, viața lui Helmut Duckadam a fost plină de încercări. A fost căsătorit de două ori, având trei copii. Prima sa soție, Ildiko, cu care a emigrat în Statele Unite, a rămas acolo împreună cu cei doi copii ai lor, Robert și Brigitte, după divorțul lor. Duckadam a revenit în România, unde și-a refăcut viața alături de Alexandra, cu care s-a căsătorit în 2007. Alexandra, cu 20 de ani mai tânără decât el, i-a dăruit o fiică, pe Julianne.

Despre relația sa cu Alexandra, Duckadam a vorbit adesea cu umor și sinceritate. „Atunci se scria că umblă după banii mei, dar nu aveam bani”, glumea el, reflectând asupra dificultăților financiare prin care trecuse.

Probleme medicale

Helmut Duckadam, eroul de la Sevilla, a fost nevoit să se retragă din fotbal la doar 27 de ani, după ce un cheag de sânge i-a blocat circulația în braț, la scurt timp după finala din 1986. Aceasta a fost doar prima dintr-o serie de opt intervenții chirurgicale majore, incluzând operații la genunchi și multiple proceduri pentru brațul drept, care i-au marcat viața.

În 2012, Duckadam a trecut printr-o intervenție extrem de complicată pentru eliminarea unui anevrism și montarea unei proteze vasculare. În 2023, la 65 de ani, a suferit o operație pe cord deschis pentru tratarea unei aorte dilatate și înlocuirea unei valve. Recuperarea este dificilă, dar fostul portar rămâne optimist.

De-a lungul vieții, Duckadam a fost nevoit să urmeze un regim strict de tratament, declarând în 2019 că ia zilnic 20 de medicamente. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
FOTO Diletta Leotta, fără inhibiții în vacanță. Fotografii îndrăznețe cu partenera lui Karius: ”Ești o zeiță”
Citește și...
Un bărbat a furat o mașină în timp ce proprietarul verifica presiunea pneurilor, în Bucureşti. Individul este acum cercetat

Un bărbat este cercetat sub control judiciar de poliţiştii din Bucureşti după ce ar fi furat un autoturism, în timp ce proprietarul verifica presiunea cauciucurilor, într-o benzinărie. Maşina a fost găsită abandonată.

Se scumpesc biletele de tren începând cu 15 decembrie. Cât va costa un bilet sau abonament

Biletele de tren se vor scumpi cu 4,6% începând din data de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024 - 2025, ele fiind actualizate cu inflaţia.

Un bărbat a fost rănit grav după ce a căzut de la etajul 6 al unui bloc din Iaşi. S-ar fi certat cu iubita

Un bărbat a fost rănit grav, luni, fiind transportat la spital, după ce a căzut de la etajul şase al unui bloc din municipiul Iaşi. Vecinii susţin că el s-ar fi certat cu iubita, după care s-ar fi aruncat de la etaj.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Titlurile de stat ar putea deveni garanție pentru credite bancare. Românii nu ar mai fi nevoiți să le vândă pentru bani

Pentru prima dată, românii care au titluri de stat precum „Fidelis” ar putea obține credite bancare cu ajutorul lor. Titlurile de stat le-ar putea servi drept garanție pentru împrumuturi fie de consum, fie ipotecare.