Press One: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat

62234427
Agerpres

Teza lui Nicolae Ciucă, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138, relatează Press One, citat de News.ro.

În replică, premierul a transmis că teza sa de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă.

Nicolae Ciucă s-a înscris la doctorat în 1999, iar patru ani mai târziu a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe militare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), cu lucrarea intitulată ”Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”. Perioada studiilor doctorale se suprapune cu cel puţin două misiuni pe care Nicolae Ciucă menţionează în CV că le-a îndeplinit în străinătate.

Teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă are un total de 309 pagini. 147 de pagini are teza în totalitatea sa, inclusiv paginile de titlu, cuprins şi bibliografie, iar alte 162 de pagini reprezintă anexele.

Press One susţine că cel puţin 42 de pagini sunt plagiate

Dintre acestea, conţinutul din cel puţin19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susţinute anterior la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului.

Prima teză identificată ca sursă de conţinut plagiat pentru lucrarea lui Ciucă îi aparţine lui Paul Dănuţ Duţă şi a fost susţinută la UNAP în 2001. Lucrarea ştiinţifică se numeşte ”Acţiuni militare internaţionale legitime” şi a fost coordonată de profesorul Emil Cheţe, îndrumătorul pe care l-a avut şi premierul.

Cea de-a doua teză îi aparţine lui Mircea Mândru şi a fost susţinută, tot la UNAP, în 1999. Lucrarea, care are titlul ”Conţinutul principalelor acţiuni strategice ale armatei României în cadrul operaţiunilor multinaţionale, altele decât războiul”, a fost coordonată de profesorul Valentin Arsenie.

Pe lângă cele două teze, Ciucă a preluat conţinut şi din două cărţi

Conform Press One, Nicolae Ciucă a utilizat mai multe tehnici de camuflare a plagiatului: topica inversată, reformularea începutului de paragraf, eliminarea unor cuvinte neesenţiale, aşezarea ideilor cu liniuţă de la capăt.

„Vă asigur că în toată cariera mea de ofiţer al Armatei României mi-am asumat toate responsabilităţile, indiferent de funcţia ocupată. Nu voi renunţa la acest principiu nici în cariera de politician. Teza mea de doctorat este rodul cercetării ştiinţifice din anii de studii doctorale şi reflectă munca depusă. Lucrarea a stat şi stă la dispoziţia publicului de aproape 20 de ani şi a fost întocmită în concordanţă cu cerinţele legale existente la momentul respectiv”, a transmis premierul Nicolae Ciucă pentru Press One.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62236792
Scandal la un spital din Brăila. O femeie a fost amendată, iar un doctor e cercetat penal pentru purtare abuzivă

Scandal oprit de agenții de pază și de polițiști la Spitalul de Urgență din Brăila.

62236775
Accident feroviar în Galați. Două persoane decedate după coliziunea cu trenul Galați-Mărășești |VIDEO

Un accident feroviar în urma căruia au murit două persoane s-a produs marți dimineață, în Galați. Mașina în care se aflau victimele a fost lovită de trenul Galați-Mărășești 7568.

62214588
Cinci bărbaţi, între care interlopul Austrianu, reţinuţi în urma unor razii efectuate în Ploieşti

Cinci bărbaţi, între care cunoscutul interlop Sandu Zamfir, zis Austrianu, au fost reţinuţi, marţi seară, în urma unor razii care au fost efectuate de poliţiştii prahoveni în două cartiere ale municipiului Ploieşti.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.