Preşedinţii României au sesizat CCR de 80 de ori în ultimii 26 de ani. Recordul, deținut de Iohannis

61983647

Preşedinţii României au formulat, în perioada 1992-2018, 80 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, aproape jumătate dintre acestea fiind transmise de la începutul anului 2018.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Curţii Constituţionale a României (CCR), preşedintele a formulat, în perioada 1 ianuarie - 31 iulie, 37 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Klaus Iohannis a mai transmis la CCR două sesizări în 2017, trei în 2016 şi patru în 2015.

Din statisticile CCR mai reiese că preşedintele Traian Băsescu a formulat între 2005 şi 2014 un număr total de 31 de sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare.

Câte o singură sesizare a ajuns la CCR anii 1999, 2001 şi 2004, în timp ce în perioada 1992-1998, dar şi în anii 2000, 2002 şi 2003, nu s-a înregistrat nicio sesizare.

CCR a avut de soluţionat, de la înfiinţare până la 31 iulie 2018, un număr total de 404 sesizări în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare. Pe lângă cele 80 de sesizări ale preşedinţilor României, 30 au fost trimise de Guvern, 32 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei de Avocatul Poporului şi restul de deputaţi sau senatori.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61983635
REZULTATE ADMITERE CÂMPINA 2018. Lista candidaților admiși la Școala de Poliție

REZULTATE ADMITERE CÂMPINA 2018. Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina a publicat rezultatele concursului de admitere, înainte de contestații, sesiunea august-septembrie 2018.

61983688
Gabriela Firea, după audierea în dosarul protestelor: ”S-a încercat ca prefectul să fie scos țap ispășitor”

Ministrul de Interne Carmen Dan poartă întreaga responsabilitate pentru ce s-a întâmplat pe 10 august în Piața Victoriei. Asta susține Gabriela Firea, care a fost audiată la Parchetul General în calitate de martor, în dosarul procurorilor militari.

61979003
Speranţa Cliseru neagă că ar fi fost audiată în dosarul privind violențele de la protestul din 10 august

Prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, s-a prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Parchetului General, în legătură cu dosarul deschis după violenţele din 10 august.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Atacatorul, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.