Președintele Iohannis a cerut o anchetă „urgentă și profesionistă” asupra bucăților de dronă găsite lângă Tulcea

×
Publicitate

La o zi după ce președintele Klaus Iohannis dăduse asigurări că nu au existat bucăți de drone rusești ajunse pe teritoriul României, a cerut oficial o anchetă „urgentă și profesionistă” asupra resturilor găsite în apropiere de Tulcea.

Președintele Klaus Iohannis a luat cuvântul miercuri după-amiază, la Summitul celor Trei Mări, găzduit la Palatul Cotroceni. Președintele Iohannis a afirmat că este informat în timp real de către ministrul Apărării, aflat la fața locului.

Iohannis a susţinut că, „dacă se confirmă că aceste elemente aparţin unei drone a Rusiei", situaţia este „inadmisibilă" şi este o încălcare gravă a suveranităţii României.

„Înainte de a vorbi despre Summit, doresc să mă refer la informaţiile de ultimă oră privind identificarea, de către MApN, pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor componente care ar putea fi de dronă. Am fost informat în timp real de către Ministerul Apărării cu privire la această descoperire şi am solicitat investigarea de urgenţă şi profesionistă a provenienţei acestor componente, precum şi a momentului şi circumstanţelor în care acestea au ajuns pe teritoriul României”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

„În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situaţie ar fi complet inadmisibilă şi o violare gravă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României, stat aliat NATO. Aşa cum am mai menţionat, aceste atacuri asupra infrastructurii civile ucrainene, care sunt crime de război, au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească. Suntem însă alerţi şi în contact permanent cu ceilalţi aliaţi din NATO. O repet: în cadrul NATO suntem foarte bine apăraţi, iar România beneficiază de garanţii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toată istoria noastră”, a adăugat Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62382955
Reacția Ministrului Apărării când a fost întrebat dacă se teme că va fi schimbat din funcţie

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a declarat, miercuri, că nu se teme că va fi schimbat din funcţie pe fondul scandalului presupuselor fragmente de dronă găsite în judeţul Tulcea, precizând că cei care l-au numit au şi dreptul să îl revoce.  

62363169
Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M). Președintele Iohannis prezintă bilanțul României și inițiativele de viitor

Summitul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) este găzduit de președintele Klaus Iohannis, care este așteptat să ia cuvântul pentru a prezentat bilanțul conducerii României la conducerea structurii, dar și inițiativele de viitor.

62383264
Magnatul Beny Steinmetz, condamnat la închisoare în România în dosarul Ferma Băneasa, a fost eliberat din arest în Cipru

Magnatul israelian Beny Steinmetz, condamnat la 5 ani închisoare în România, a fost eliberat condiţionat după ce a fost reţinut în Cipru.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.