Pregătiri ale Armatei pentru un scenariu de "război-hibrid", în Covasna şi Harghita

62025479
Pro TV

Şeful Direcţiei Operaţii a Statului Major al Apărării (SMAp), Marian Botea, a declarat vineri că, alături de alte instituţii din domeniul apărării şi securităţii, se încearcă contracararea provocărilor războiului hibrid.

„Domeniile de manifestare sunt extrem de diverse pe zona hibridă. (...) Întotdeauna, abordarea zonei hibride face parte din planurile oricărui acord strategic, care în prima fază a oricărei operaţii militare desfăşoară operaţia de modelare şi atunci noi aici încercăm să răspundem, împreună cu celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la toate provocările. Nu seamănă un eveniment cu altul, nu putem emite proceduri, vrem doar să înţelegem cum putem lucra mai bine împreună, cum putem să fim mai rezilienţi împreună pe aceste aspecte”, a spus Marian Botea, la o conferinţă prilejuită de lansarea exerciţiului interinstituţional Concordia 19, relatează Agerpres.

El a precizat că evaluări privind riscurile de securitate se fac în permanenţă de către Ministerul Apărării Naţionale şi de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu.

„Noi suntem datori să ne pregătim, pentru că, în zona noastră de interes strategic, acest tip de conflict hibrid s-a manifestat şi ştim cu toţii, începând din 2014 în Georgia, care a cunoscut faze similare de modelare a spaţiului, Ucraina, estul Mediteranei, nordul Africii - actorul strategic din zona noastră de responsabilitate care îşi doreşte să fie un actor global independent, care îşi implementează obiectivele strategice în relaţie cu ţările din zonă, o face, pentru că noi simţim asta în mediul informaţional. Noi simţim presiunea propagandei ruse, noi o monitorizăm, noi nu reacţionăm, dar noi avertizăm audienţele ţintă care pot fi afectate de această propagandă”, a arătat Marian Botea.

La conferinţă au mai participat comisar şef Marius Voica, din partea Ministerului Afacerilor Interne, şi general de Brigadă Remi Manta, din partea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Aproximativ 500 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale participă, în perioada 7 - 13 octombrie, la exerciţiul interinstituţional Concordia 19, în mai multe spaţii din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi în Bucureşti.

Potrivit Statului Major al Apărării, exerciţiul de instruire interinstituţională are ca obiectiv principal dezvoltarea relaţiilor de cooperare, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de acţiune în comun ale forţelor din compunerea Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.

„Planul activităţilor exerciţiului Concordia 19 include o serie de secvenţe în care sunt implicaţi militari din forţe pentru operaţii speciale, cercetare, vânători de munte, apărare CBRN, cooperare civili - militari, forţe aeriene, medicină operaţională, alături de structuri specializate din cadrul MAI, SRI, SPP şi STS, pe un scenariu fictiv care vizează contracararea unor acţiuni ostile, specifice războiului hibrid”, precizează sursa citată.

Exerciţiul este condus de Statul Major al Apărării.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62082263
Locul blestemat unde au murit 9 oameni în 5 ani. Autorităţile au pus o barieră

După mai bine de doi ani de când patru fraţi şi un verişor au murit în localitatea Viişoara, spulberaţi de un tren, autorităţile au montat în sfârşit o barieră la trecerea de cale ferată.

62082258
Doi morți și 2 răniți, după ce o dubă a lovit violent un TIR, în Hunedoara

Tragedie în zori, în judeţul Hunedoara! Doi oameni au murit şi alţi doi sunt răniţi grav, după ce au fost implicaţi într-un accident îngrozitor.

62082253
Turist rătăcit în Bucegi după ce a folosit Google Maps. A fost căutat 9 ore

Un bărbat de 64 de ani din Brăila a fost eroul unei aventuri extrem de periculoase, în munţii Bucegi. Plecat singur în drumeţie, omul s-a rătăcit şi a fost surprins pe munte de vremea rea.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.