Posibilele cauze care ar fi dus la moartea a celor trei pacienți de la Spitalul din Murgeni. Sunt zeci de intoxicați

×
Publicitate

Incident dramatic la Spitalul de Psihiatrie din Murgeni, județul Vaslui. Trei pacienți au murit, miercuri, aparent în urma unei gastroenterocolite.

Alți 30 de bolnavi au fost identificați cu simptome digestive. Pacienții, dar și personalul spitalului, au mâncat preparate din pește, primite drept pomană de la o mănăstire.

Prima solicitare la 112 a venit pentru un pacient, în vârstă de 45 de ani. Echipajul de la Ambulanță l-a găsit în stop cardio-respirator și, după câteva zeci de minute, a fost declarat decesul. Au urmat alte trei solicitări la 112, în urma cărora s-a înregistrat decesul unei femei de 50 de ani, dar și a unui bărbat de 54 de ani, care a murit în timpul manevrelor de resuscitare.

Oana Șopu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui:Poliția orașului Murgeni a fost sesizată, prin 112, la diverse intervale de timp, cu privire la faptul că trei pacienți ai Spitalului de Psihiatrie Murgeni, domiciliați în orașul Murgeni, au fost găsiți în stare de inconștiență”.

Dr. Dan Ungureanu, Ambulanța Vaslui:Din păcate, trei persoane au fost găsite în stop cardio-respirator. Chiar dacă s-au efectuat manevre de resuscitare avansată, rezultatul a fost nefavorabil, acestea fiind declarate decedate. O a patra persoană a fost transferată la spitalul din Bârlad, în stare gravă. Având în vedere particularitatea cazului, SAJ a anunțat DSP și MS”.

Citește și
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Alți 24 de pacienți, cu simptome mai ușoare, au fost transferați către Centrul de Primiri Urgențe Bârlad și șase către Spitalul Județean Vaslui.

Dr. Rodica Hitruc, purtător cuvânt Spitalul de Psihiatrie Murgeni:Simptome din sfera digestivă, asta însemnând scaune diareice și crampe abdominale. Din moment ce au apărut mai multe cazuri, ne-am gândit la ceva infecțios, dar nu aș putea să vă spun ce anume”.

Treizeci de pacienți, care prezentau simptome, au fost transferați la spitalele din Bârlad și Vaslui. În spital mai sunt acum internați puțin peste o sută de bolnavi. Sunt înăuntru polițiști, procurori, medici de la Direcția de Sănătate Publică și de la Direcția Sanitar-Veterinară, cu toții încearcă să înțeleagă ce anume a dus la sfârșitul tragic al celor trei pacienți.

Medicii se întreabă care este cauza acestor toxiinfecții. O variantă ar fi masa servită pacienților cu o zi înainte.

Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui:Există urmări foarte grave ca urmare a consumului unor alimente primite cu titlu gratuit de la o mănăstrie din județ. Folosind ca materie primă un pește Pangasius. Cei de la DSP au trimis echipa la Murgeni pentru prelevarea de probe din mâncare și le trimit la IML. Așteptăm concluziile și apoi ne pronunțăm mai exact”.

În spitalul de la Murgeni se desfășoară acum ancheta epidemiologică. Sunt luate în calcul cel puțin două ipoteze: una dintre ele ar fi că pacienții ar fi fost îmbolnăviți din cauza unui pește oceanic, Pangasius, care le-a fost livrat în pachete, la o pomenire. Altă variantă ar fi ca o bacterie a contaminat puțul de apă al spitalului.

Eduard Cazacu, primarul orașului Murgeni, județul Vaslui:Există suspiciunea unei intoxicații foarte puternice. Posibil o bacterie botulinică, ceva pe linie alimentară. E poliția aici, e criminalistică, iau probe de peste tot”.

Pe lângă anchetă, autorităților medicale și poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii
Val de tentative de fraude online prin linkuri către site-uri false. Cum se pot proteja utilizatorii

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) recomandă atenţie sporită în cazul comenzilor online, precizând că tot mai mulţi utilizatorii sunt supuşi unor tentative de fraudă, prin atragerea lor pe site-uri false.

Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital
Cum se explică problemele de sănătate ale unor persoane pe ger. A crescut cu 40% numărul infarcturilor numai într-un spital

Gerul nu ne slăbește şi pace. În zori, ţara întreagă era ca de sticlă. S-au înregistrat, din nou, -20 de grade dimineaţa în depresiuni, în timp ce la munte, în mod neobișnuit, a fost mult mai cald.  

Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO
Accident feroviar pe ruta București Vest – Chiajna. Trenul a lovit un autoturism răsturnat pe linie | FOTO

Un incident feroviar a avut loc marți, la ora 19:00, pe secția de circulație București Vest – Chiajna, provocând blocarea temporară a unui fir de circulație. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.