Polul Dreptei, acord de principiu pentru europarlamentare. Dan Barna e cap de listă, apoi Vlad Voiculescu, anchetat la DNA

62049248
Pro TV

Așa zisul pol al dreptei a fost stabilit, o dată cu numele care se vor regăsi pe listele de la alegerile europarlamentare. Dan Barna și Vlad Voiculescu vor fi în capul listei, în ciuda problemelor penale ale fostului ministru al Sănătății.

Liderii USR, PMP şi Forţa Dreptei au ajuns la un acord de principiu pentru lista care va reprezenta Polul dreptei la alegerile europarlamentare. Dan Barna va deschide lista alianţei, fiind urmat de Vlad Voiculescu şi de Eugen Tomac, iar Violeta Alexandru va reprezenta Forţa Dreptei şi va ocupa locul 6. Polul dreptei îşi propune să obţină la euroalegeri 7 mandate, obiectiv ce presupune un scor de peste 20% la scrutinul din iunie susţin surse politice pentru News.ro.

Iniţial, Barna era situat pe poziţia secundă, însă retragerea Elenei Lasconi l-a propulsat pe primul loc în cursa pentru Bruxelles. Vlad Voiculescu ocupă poziţia secundă şi e sigur de locul eligibil, în ciuda acuzaţiilor din Dosarul vaccinurilor. Liderul PMP Eugen Tomac va primi locul trei.

„Tomac îşi câştigă singur mandatul. PMP e la 3% în sondaje, iar un mandat de europarlamentar înseamnă cam 3%. CU PMP lucrurile sunt clare”, susţin sursele citate.

Pe locul patru va fi europarlamentarul USR Vlad Botoş, iar locul cinci îi va reveni Cristinei Prună, aflată la al doilea mandat în Camera Deputaţilor din partea USR.

Forţa Dreptei va fi reprezentată de fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, care va ocupa locul şase, considerat semi-eligibil.

Polul dreptei trebuie să atingă 18% pentru a trimite şase europarlamentari la Bruxelles.

„Ideea de unitate va propulsa alianţa la peste 20%, prin urmare vom scoate 7 mandate. Acesta este obiectivul”, susţine unul dintre liderii polului dreptei.

Locul 7 i-ar reveni liderilor senatorilor USR, Radu Mihail.

Cum va arăta lista comună USR-PMP-Forţa Dreptei pentru alegerile europarlamentare

1. Dan Barna (USR)

2. ⁠Vlad Voiculescu (USR)

3. ⁠Eugen Tomac (PMP)

4. ⁠Vlad Botoş (USR)

5. ⁠Cristina Prună (USR)

6. ⁠Violeta Alexandru (Forţa Dretei)

7. ⁠Radu Mihail (USR)

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62410527
Apele Române: Depăşiri ale cotelor, la 32 de staţii hidrologice. Intervenţii pe râul Crasna, unde este cod roşu

Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi seară, că se înregistrează depăşiri ale cotelor la 32 de staţii hidrilogice, la două dintre acestea fiind depăşite cotele de pericol.

62407667
Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: „Negocierea rămâne complicată. Mai e mult de negociat”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că tema aderării României la Spaţiul Schengen „rămâne complicată” şi că în acest dosar „mai e mult de negociat”.  

62410526
Ședința de guvern, blocată joi de proiectul legii bugetului. Sunt negocieri intense

Legea bugetului de stat pentru anul viitor a blocat şedinţa de guvern pentru mai bine de șase ore. Executivul trebuia să adopte această lege, și așa numita „ordonanță trenuleț”, care vine cu noi măsuri fiscale.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.