Polițiștii au pierdut încă un proces cu trupa "Paraziții". Decizia Tribunalului București

62069233
Facebook.com

Tribunalul București a anulat cererea Sindicatului Național al Agentilor de Politie care solicita trupei Paraziții daune de 100.000 de euro, după ce trupa de hip-hop a scos o piesă denumită „Antimiliţie”  pe care poliţiştii o consideră jignitoare

Cererea SNAP a fost înregistrată pe 21 iunie și a fost anulată luni, potrivit portalului instanțelor.

Piesa trupei Paraziţii, pe care sindicalistul o consideră jignitoare pentru poliţişti, se numeşte „Antimiliţie”, şi a fost lansată în vară.

O parte dintre versurile melodiei:

"Dacă n-ai imaginaţie, fă-te poliţist
N-ai făcut nimic în viaţă, fă-te poliţist
Ba-i lingău convins dacă n-ai nici-un vis fă-te poliţist
Fă-te poliţist! Hai fă-te poliţist!"

“O mizerie mai mare nu se poate. Și noi considerăm că este o bătaie de joc la adresa tuturor poliţiştilor. E adevărat că avem şi noi poliţiştii noştri, cu ghilimelele de rigoare, noi am zis de atâtea ori că avem poliţişti corupţi, poliţişti care nu ştiu să vorbească, să pună problema, dar asta nu înseamnă că îţi poți permite să jigneşti 60.000 de oameni şi familiile lor”, declara în iulie Iulian Surugiu, președintele SNAP.

Este al doilea proces pierdut de poliţişti în faţa membrilor trupei Paraziţii, privind melodia "Antimilite".

Într-un alt caz, tribunalul a respins că inadmisibilă solicitarea SNAP de a şterge melodia "Antimiliție" de pe canalul YouTube şi din spaţiul online, iar membrii trupei să nu mai posteze în mediul online această piesă, fragmente din ea sau orice comentariu, referire, cu privire la versurile melodiei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62082838
O tânără a fost răpită de pe stradă și dusă la Caracal. Fratele ei a alertat poliția

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţiştii din Olt, după ce au urcat o femeie de 26 de ani într-o maşină, împotriva voinţei ei, şi au dus-o la Caracal.

62083165
Jaf la un magazin de pompe funebre din Târgu Mureș. Întreaga scenă a fost filmată

Trei tineri din Tragu Mureş au furat în plină zi dintr-un magazin de pompe funebre!

62083156
Toate școlile construite înainte de 1978 vor fi expertizate seismic

Toate unităţile de învăţământ construite înainte de 1978 trebuie expertizate şi încadrate în clasa corespunzătoare de risc seismic până în 2021.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.