Ploile și temperaturile scăzute se întorc după Paște. Cum va fi vremea în luna mai

×
Publicitate

Luna mai ne aduce o vreme instabilă. De 1 Mai și de Paște ne vom bucura de soare și temperaturi plăcute, după care vin ploile. Cum vremea este tot mai instabilă, sistemele de avertizare și monitorizare trebuie să fie performante.

Administrația Națională de Meteorologie va avea la dispoziție 7 radare moderne pentru a supraveghea toată țara.

Cei care vor merge la plimbare în aer liber, la mare sau la grătar de 1 Mai, se vor bucura de temperaturi maxime cuprinse între 16 și 22 de grade.

Va fi mai cald decât de obicei, însă norii vor apărea treptat pe cer în sudul, sud-estul și centrul țării. Pe litoral va fi mai rece.

Oana Catrina, meteorolog ANM: „Cu alte cuvinte nu va ploua, dar nu va fi o zi însorită, potrivită pentru plajă celor care aleg să o petreacă pe litoral. Ca și aspect o vreme schimbătoare. Vestea bună e că ploile își fac apariția mai ales pe parcursul nopții, în Dobrogea, mare parte a Munteniei și doar pe alocuri în partea de sud a Transilvaniei. Însă pe data de 1 Mai vor fi intensificări ale vântului în partea de sud-est a teritoriului, în sudul Banatului și în zonele montane”.

De temperaturi mai blânde, cuprinse între 20 și 22 de grade ne vom bucura și de Paste, însă vremea rămâne instabilă. Nu este însă exclus să plouă.

După 8 mai, meteorologii se așteaptă ca temperaturile să scadă.

Pentru o mai bună monitorizare a vremii, Administrația Națională de Meteorologie a cumpărat 7 radare meteo. Vor funcționa non-stop și, datorită tehnologiei, timpul de emitere a avertizărilor meteo va fi scurtat.

Roxana Bojariu, meteorolog ANM: „E vorba de un sistem de radare, un sistem de 7 radare care înlocuiesc un sistem mai vechi de aproape 20 de ani, care va fi util tocmai în îmbunătățirea prognozelor și a avertizărilor și atenționărilor în cazul precipitațiilor foarte abundente care pot da inundații rapide, viituri. E vorba de radare care pot să detalieze spațial și temporal ce se întâmplă cu sistemele noroase, funcționează tot timpul”.

Aceste radare sunt mai degrabă o necesitate, mai ales că experții spun că ne așteaptă o vară imprevizibilă - episoadele de caniculă vor alterna cu furtuni, grindină și chiar tornade. Totul în contextul încălzirii globale. Temperaturile pe continent cresc de două ori mai repede decât media globală.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62445507
Cum a fost prins Prințul Paul al României în Malta. Momentul în care a fost reținut. VIDEO

Fugar de aproape patru ani, după ce a fost condamnat definitiv pentru corupție, Prințul Paul al României a fost capturat în Malta.

62445512
Oameni mușcați de vulpi în pădurile din jurul Bucureștiului. „Nu severitatea mușcăturilor ne îngrijorează”

Chiar dacă par simpatice, nu vă apropiați de vulpile pe care le întâlniți când ieșiți în natură.  

62411972
Ce spun românii despre muncitorii veniți din Asia. Rezultatele unui sondaj

Majoritatea românilor nu văd în imigranți o amenințare. Sunt rezultatele unui sondaj INSCOP realizat la comanda News.ro.  

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.