Plajele din mai multe stațiuni vor fi refăcute. Lucrările de consolidare nu vizează și epava din Costinești

×
Publicitate

Litoralul românesc va câștiga noi hectare de nisip în ultima etapă de extindere a țărmului la Marea Neagră.

Cap Aurora, Saturn, și Jupiter, zone în care plajele nu au existat niciodată natural sau au fost înghițite de apă, vor fi refăcute. Și Costineștiul câștigă 16 hectare, iar zonele periculoase vor dispărea. Din păcate, aceste proiecte nu includ și simbolul stațiunii, epava care se degradează progresiv.

Aproape 80 de milioane de euro vor schimba stațiunea Tineretului care se va lăuda peste trei ani cu 25 de hectare de plajă. Noile fâșii de pământ vor fi late de 100 de metri și vor include cinci diguri, dar și o plajă submersă care se va adânci lin la fiecare 42 de metri.

Nisipul fin va fi adus din largul stațiunii Mamaia, iar până la Costinești, adică pe o distanță de 60 de kilometri, pompele de extracție îl vor trimite printr-o tubulatură la punctele de lucru.

Din păcate, lucrările de consolidare și reamenajare nu includ și celebra epavă Evangelia, unul dintre simbolurile Costineștiului.

Digul de nord va avea o lungime de aproape 400 de metri și va trece la mică distanță de celebra navă eșuată aici acum 55 de ani. Statul român nu s-a implicat însă niciodată pentru salvarea şi conservarea navei.

Dorin Jeanu, primar Costinești:Din păcate nu avem niciun răspuns pentru epavă, am văzut în mass-media o interpelare în Parlament. Poate vor veni cu un proiect și nu cred că se va mai putea consolida, dar măcar să securizăm cumva și poate ne mai bucurăm câțiva ani de ea”.

Reporter: Nici până în ziua de azi nu ați aflat de cine aparține această epavă?

Dorin Jeanu, primar Costinești: „Nu aparține de nimeni. E a statului, dar nu e repartizată la nicio instituție”.

Și zonele înguste, unde plaja are doar câțiva metri sau a fost acoperită de apă, vor fi refăcute.

Marius Stamat, manager firmă constructoare: „Greutatea lucrului în această zonă e dată de fundurile relativ mici ale mării”.

Odată ce lucrările de înnisipare se vor finaliza vor dispărea din Costinești și aceste zone periculoase. Aici, spre exemplu, de 11 ani faleza se prăbușește puțin câte puțin, iar accesul turiștilor era strict interzis pentru că zona era considerată periculoasă.

Nicu Serafim, șef salvamari Costinești: „Sunt alte gropi, alte provocări. Plaja asta noi o cunoșteam. Sunt foarte puține zone unde se intră lin în apă”.

O față nouă vor primi și stațiunile din sudul litoralului. Olimp, Jupiter-Neptun, și Venus-Aurora.

Anca Nedea, proprietar hotel Cap Aurora: „Aceste plaje au fost construite artificial pe vremea comunismului, îndiguirile au fost făcute atunci, de atunci ele s-au degradat și erodat masiv”.

În sudul litoralului, lucrările de protecție costieră vor costa 192 de milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum au fost răniți de o grenadă cei 9 militari, la poligonul din Crasna. Greșeala făcută de unul dintre ei

Incident grav într-un poligon militar din judeţul Sălaj. Nouă oameni au fost răniți, după ce a explodat o grenadă. De vină, ar fi fost una dintre victime, care a manevrat greșit dispozitivul, în timpul unui exercițiu.

Discurs în forță al președintelui Biden: Israelul, deși în suferință, nu trebuie să repete greșelile SUA de după 11 sept 2001

Israelul a aprobat intrarea unui ajutor în Fâşia Gaza ''cât mai rapid posibil'', a dat asigurări miercuri preşedintele american Joe Biden, aflat în vizită la Tel Aviv.

România se implică în repopularea Caucazului cu zimbri. O femelă crescută în Târgu Mureș va ajunge în Azerbaidjan

România participă la repopularea Caucazului cu zimbri europeni. O femelă de 2 ani, crescută la Grădina Zoologică din Târgu Mureș, va lua drumul Berlinului, iar de aici va călători alături de alte nouă exemplare în Azerbaidjan.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.