Plafonul unei ferme s-a prăbușit peste 150 de oi. Pompierii se chinuie să le salveze

62104294
Pro TV

Plafonul unei ferme s-a prăbuşit din cauza vântului puternic şi a căzut peste 150 de oi, pe care pompierii din Buzău încearcă să le salveze.

 

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Buzău, forţe din Detaşamentul ISU Râmnicu Sărat s-au deplasat la o fermă unde s-a prăbuşit un plafon peste animale.

Se acţionează pentru îndepărtarea acoperişului. Sunt surprinse circa 150 oi pe care pompierii încearcă să le saveze, relatează News.ro.

Tot miercuri seară, în timpul intervenţiilor cauzate de viscol, pompierii trebuie să intervină şi la numeroase incendii. Foc a fost semnalat în Zărneşti, la Oreavu, dar şi în municipiul Buzău.

Tot din cauza vântului puternic, mai multe acoperişuri au fost smulse de vânt, mult dintre ele în municipiul Buzău. De asemenea, panouri publicitare au fost desprinse şi au căzut.

Un număr de 27 de localităţi din judeţul Buzău sunt nealimentate cu energie electrică miercuri seară În unele dintre ele, muncitorii de la Electrica au reuşit să remedieze avariile, însă pe măsură ce unele defecţiuni sunt înlăturate, apar altele noi, în alte părţi ale judeţului.

Pe de altă parte, până miercuri seară, la ora 19:00, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău au sosit 11 pacienţi cu grad de risc care necesită cazare şi monitorizare. Dintre aceştia, la Maternitatea Buzău au ajuns 2 gravide cu sarcina la termen, iar la U.P.U au sosit 6 pacienţi dependenţi de oxigen care au rămas internati pe secţia Medicală şi 3 pacienţi care necesită dializa, care au rămas internati pe secţia Chirurgie.

„Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău este pregătit să primească pacienţii cu risc, respectiv gravide, pacienţi dependenţi de oxigen şi cei care necesita dializa pentru cazare şi monitorizare in perioada codului roşu emis de ANM”, transmit reprezentanţii SJU Buzău.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62108184
Peste 200 de certificate de revoluționar, ridicate de la Imprimeria Națională
Procurorii Parchetului General au ridicat de la Imprimeria Națională peste 200 de certificate de revoluționar, ce urmau să fie împărțite de autoritatea de profil.
62108169
Primul episod violent al vremii din această iarnă. Alerte de vreme rea în toată țara
Zonele de munte din cinci județe sunt sub cod roșu de viscol, iar în scurt timp vijeliile vor acapara și partea de sud-est.
62101028
Cursurile vor fi suspendate joi în patru judeţe din cauza viscolului
Cursurile vor fi suspendate joi în unităţile de învăţământ din patru judeţe din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Cristian Tănase.