Pilotul elicopterului care a provocat haos la Mamaia, cercetat de Autoritatea Aeronautică Civilă

×
Publicitate

Pilotul elicopterului care a produs momente de panică la finalul lunii aprilie în zona cluburilor din Mamaia, când a aterizat într-o parcare, este cercetat acum de Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Aparatul de zbor a fost cât pe ce să se răstoarne. Anchetatorii susţin că pilotul a comis mai multe erori, începând cu aterizarea într-un spaţiu neamenajat şi terminând cu debarcarea pasagerilor.

Incidentul s-a petrecut pe 29 aprilie în zona de nord a staţiunii Mamaia. Aparatul de zbor, un elicopter Airbus Colibri, a fost închiriat de reprezentanţii unui club pentru a-l pe aduce pe Antonis Remos, un DJ din Mikonos. În jurul orei 16.30, elicopterul a aterizat în faţa clubului, spre uimirea clienţilor care au fost acoperiţi de un nor de praf.

elicopter mamaia

Un taximetrist care a vrut să privească momentul aterizării a fost lovit de bucăţi mari de rigips luate pe sus, iar praful spulberat i-a învăluit pe toţi cei din jur.

După aterizare a urmat încă un moment de panică. Când angajaţii clubului au venit să preia invitatul, elicopterul a fost la un pas de a se răsturna.

Dj-ul Antonis Remos şi ceilalţi pasageri au coborât speriaţi. Compania care deţine elicopterul susţinea atunci că zborul şi aterizarea au avut aprobare. Însă aparatul de zbor ar fi trebuit să aterizeze pe heliportul construit special pe unul dintre cluburi.

Sandi Oprişor, pilot elicopter: ”Vântul bătea dinspre mare, s-a turbionat în spatele clădirii şi elicoperul a fost umflat de vânt şi asta s-a întâmplat. L-am pus rapid la loc, nu a fost nicio problemă după care am luat hotărârea de a nu mai continua să facem zboruri în acea locaţie, fiind curenţi puternici care nu permiteau să continuăm activitatea, aşa cum a solicitat clientul. Mai trebuia să facem două - trei intrări.”

Pilotul cu 30 de ani de experienţă este anchetat acum de cei de la Autoritatea Aeronautică Civilă.

Investigatorii au stabilit că lipsea planul de zbor aprobat, locul de aterizare nu era amenajat special, iar în locul din stânga al elicopterului era plasat un pasager - deşi aparatul de zbor era cu dublă comandă.

O altă greşeală constatată de anchetatori a fost debarcarea pasagerilor care s-a făcut fără ca aparatul de zbor să fie oprit. Miercuri, pilotul elicopterului a anunţat că aşteaptă să se prezinte la comisia de anchetă.

”Urmează să fiu chemat la autoritate, n-am primit niciun semnal oficial. Daţi-mi voie să nu comentez nimic până când nu voi primi un semn de la autoritate şi vorbesc după aceea.”

Autoritatea Aeronautică Civilă a mai menţionat că urmează să stabilească şi ce sancţiuni vor fi aplicate în urma acestui incident.

Articol recomandat de sport.ro
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Ce gafă! Ministrul Miruță a uimit asistența la prezentarea noii aeronave „Mircea Lucescu”
Citește și...
Un microbuz cu elevi din Vaslui s-a ciocnit cu maşina directoarei şcolii. Patru copii, răniți ușor

Accidentul a avut loc miercuri după-amiază în localitatea Vinderei din judeţul Vaslui.

Carnagiul cu 9 români morți în Ungaria, filmat de un șofer aflat în spatele camionului. VIDEO

Nouă români şi-au pierdut viaţa în accidentul rutier produs marţi în Ungaria, în apropiere de Budapesta, unde un microbuz înmatriculat în România s-a ciocnit violent cu un camion.

Apelul MAI pe Facebook după accidentul din Ungaria: ”STOP! E prea mult”

După accidentul grav din Ungaria, în care nouă români și-au pierdut viața, din câte se pare, din cauza unui șofer care făcea LIVE pe Facebook în timp ce conducea, Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel pe aceeași rețea socială.

Recomandări
Ro-Alert în județul Botoșani. Cetățenii, avertizați privind „o posibilă incursiune de drone”

Locuitorii județului Botoșani au primit sâmbătă după-amiază o avertizare de tip Ro-Alert privind o posibilă incursiune de drone în spațiul aerian.

Decizie importantă. Volodimir Zelenski se declară dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summitul G20 de la Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Accident pe Șoseaua Vitan-Bârzești din Capitală. Două persoane rănite după ce o ambulanță a lovit un gard

Două persoane au ajuns sâmbătă la spital, după ce șoferul unei ambulanțe ar fi pierdut controlul asupra direcției și a lovit gardul unei proprietăți, pe Șoseaua Vitan-Bârzești din București.