Petre Toba si Florentin Pandele NU au plagiat, au decis expertii CNATDCU. Ce scrie in doctoratele celor doi

×
Publicitate

Doctoratele fostului ministru de Interne si primarului din Voluntari nu sunt plagiate, afirma expertii care le-au examinat. Decizia nu e definitiva.

Comisia din cadrul Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a analizat lucrarea de doctorat a ministrului demisionar Petre Toba a decis ca acesta nu a plagiat, a declarat pentru AGERPRES purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei, Mirabela Amarandei.

Potrivit acesteia, raportul comisiei de specialitate a CNATDCU urmeaza a fi votat de membrii Consiliului General al acestui for. Universitatea de Aparare "Carol I" a propus, in punctul de vedere trimis CNATDCU, mentinerea titlului de doctor in cazul lui Petre Toba.

Fostul ministru si sef al Politiei Romane a ajuns sa fie suspectat ca si-a plagiat lucrarea de doctorat, denumita "Politia Romana - forta de stabilitate si securitate. Optimizarea managementului cooperarii internationale in vederea combaterii amenintarilor neconventionale". Dezvaluirile au fost facute in noiembrie 2015 de jurnalistii de la PressOne, care au comparat lucrarea de doctorat a lui Toba cu alte doua, realizate tot de politisti, si sustin ca jumatate din teza ar fi fost copiata.

De exemplu, introducerea pare extrasa din teza de doctorat a comisarului de politie Ionel Tucmuruz: "Amenintarile care in urma cu un deceniu erau considerate cvasi-unanim, speculatii deplasate sau ipoteze analitice cu probabilitate redusa de materializare au devenit realitati in prezent."

Alt exemplu dat de PressOne se refera la copierea a 7 pagini, de catre Toba, fara ghilimele sau citarea sursei, dintr-un referat intitulat "Crima organizata transnationala - o amenintare pentru piata mondiala". Fostul ministru a respins acuzatiile. „Va garantez ca am lucrat la teza de doctorat cu buna-credinta”, a spus Toba.

Potrivit Digi24, comisia CNATDCU s-a pronuntat vineri si in cazul acuzatiilor de plagiat privind doctoratul lui Florentin Pandele, primarul din Voluntari. Si aici s-a ajuns la aceeasi concluzie: edilul nu a plagiat si trebuie sa ramana cu titlul de doctor. Florentin Pandele a obtinut in 2008 doctoratul in stiinte militare cu lucrarea ''Romania si noile provocari generate de integrarea europeana'. Toba si Pandele au primit titlurile de doctor de la Universitatea Nationala de Aparare Carol I.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
61766539
Ministrul Educatiei a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor lui Oprea: "DNA uita ca Gigina a cazut intr-o groapa"

Gabriel Oprea a ajuns din nou la mana colegilor senatori. Solicitarea procurorilor DNA de incepere a urmaririi penale pentru infractiunea de ucidere din culpa a ajuns la Comisia Juridica.

61830755
Medicul roman care a comis un dublu asasinat in Ungaria si-a recunoscut fapta. Greselile care au dus la prinderea sa

Medicul roman, acuzat de un dublu asasinat in Ungaria, si-a recunoscut faptele in fata judecatorilor de la Cluj. Dan Stamatiu a impuscat mortal o femeie si pe sotul acesteia in fata celor doi copii ai cuplului.

61830752
Ce s-a intamplat in timpul unei inmormantari, in Cluj, dupa ce preotul a deschis sicriul. "Am incremenit cu totii"

Caz scandalos la morga spitalului din Dej. Trupurile neinsufletite a doua femei, una din Cluj, alta din localitatea Nires, care au murit duminica la spital, au fost incurcate.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.