Peste 25.000 de credincioși au participat la procesiunea Calea Sfinților, la Iași

×
Publicitate

Lumânările aprinse au luminat, joi seara, la Iaşi, Calea Sfinţilor - o procesiune impresionantă la care au participat peste 25 de mii de pelerini.

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost purtată pe umeri de preoţi, apoi a fost aşezată din nou în baldachin. Vineri, la prânz, la rând erau peste 8.000 de credincioşi care aşteaptă să se închine.

Vecernia de vineri va marca începutul Marii Sărbătorii. Toate Bisericile care poartă Hramul Sfintei Parascheva sunt căutate de oameni, pentru slavă şi rugăciuni de mulţumire.

70 de preoţi, măicuţe, mulţimea de credincioşi cu lumânări aprinse în mâini, fanfara militară şi militari ai Batalionului de Infanterie Războieni, au pornit, joi seara, pe străzile din Iaşi, în procesiunea numită Calea Sfinţilor. Mai mulţi prelaţi au purtat pe umeri racla cu moaştele Sfintei Parascheva.

Cu lumânări aprinse, oameni de toate vârstele clerici şi pelerini din toate colţurile ţării s-au alăturat procesiunii Moaştelor Cuvioasei Parascheva.

Credincioasă: „Anul asta parcă e mult mai mai...tot cortegiul şi muzică, măicuţele, preoţi, m-au impresionat."

„Ne impresionează până la lacrimi, foarte frumos”, a spus o altă credincioasă.

Cuplu căsătorit: „Un moment cu totul şi cu totul special pentru sufletul oricărui creştin. Este o lecţie care impresionează şi merge la sufletul oricărui, fie bătrân, fie tânăr."

Credincioasă: „Mi-a plăcut, lumea cântă şi crede în Dumnezeu, le doresc şi tinerilor să înveţe să creadă." 

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt MMB Iaşi: „E un traseu care îl parcurgem prin lume, în oraş. La asta face referire faptul că mergem împreună cu sfinţii, ca să ajungem la Dumnezeu."

După ce s-a încheiat procesiunea şi racla cu moaştele Cuvioasei a fost aşezată din nou în baldachinul din curtea Catedralei, pelerinii s-au aşezat în linişte la coadă. Peste noapte, oamenii aşezaţi la rând au aşteptat cu răbdare să se închine Cuvioasei, făcătoare de minuni.

Femeie: „Am cumpărat icoana asta de aici. Are seminţe, orez, grâu - reprezintă sporul casei. Vrem să ajungem cu bine, să fie totul bine. Linişte şi pace sufletească avem nevoie să trecem prin toate. E o ocazie de a ne spală păcatele, putem să ne rugăm şi să mergem cu sufletul împăcat. Vremea este foarte frumoasă faţă de alţi ani, merge foarte repede."

„De mult timp aşteptăm aşa ceva, ne-a ajutat Dumnezeu. De la șapte stăm, e ordonat, merge repede. Nu am cuvânt să zic ce simt, aşteptăm tare mult să ajungem la Sfânta, că ne îndeplineşte toate dorințele”, a spus o altă credincioasă.

Vineri seara, la Vecernie, începe, din punct de vedere liturgic, marea sărbătoare a Sfintei Parascheva.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61915138
Dosarul cămătarilor de lux. Evacuați din casa din Dorobanți după ce suspecții le-au preluat datoria la întreținere
Reţinere suprinzătoare în operaţiunea "Dama cu camelii", nume de cod folosit de grupul de cămătari desfiinţat de DIICOT. Dan Nicolau, un artist cunoscut pentru desele colaborări cu trupa Vunk, a fost încătuşat şi aşteaptă să afle dacă va fi arestat.
61915145
Microbuz cu pelerini care mergeau la Sfânta Parascheva, implicat într-un accident grav
Microbuz cu pelerini care mergeau la Iaşi, implicat într-un accident rutier în Vrancea
61915110
Nor de abur lângă Gara de Nord, în urma unei avarii la o conductă RADET
Avarie la o conductă RADET în zona Gării de Nord; se circulă cu dificultate din cauza aburului degajat