Peste 1,7 milioane de români vulnerabili nu au aplicat pentru ajutorul la factura de energie. Mulți nu știu cum să se înscrie

×
Publicitate

Interesul pentru sprijinul de 50 de lei acordat de stat pentru plata facturilor la electricitate este mic. Doar 380.000 din peste 2 milioane de consumatori cu venituri reduse s-au înscris.

Cei interesați mai au la dispoziție 3 săptămâni pentru înscrierea pe o platformă online, la primărie ori la poștă, doar cu buletinul. Vor primi banii și pentru lunile iulie și august, adică de când piața s-a liberalizat, iar facturile s-au dublat.

Cu o pensie mică, după ce a lucrat o viață ca instalator, un bărbat s-ar încadra să primească sprijin de 50 de lei, pe lună, pentru plata facturii la electricitate. Doar că nu s-a înscris încă: „Eu am tot văzut la televizor de banii aia, dar eu nu știu cum să depun, nu știu cum să depun, nu știu cum să fac.”

Fie pentru că nu știu, ori li se pare complicat, doar o mică parte din consumatorii vulnerabili s-au înscris până acum. 385.000, potrivit datelor Ministerului Muncii, din cele 2,1 milioane de gospodării cu venituri mici, câte estimează autoritățile că ar fi în total în România. Iar 43.000 de cereri au fost invalidate, pentru că nu respectau condițiile.

Care sunt condițiile de acordare a ajutorului

Venitul lunar trebuie să fie mai mic de 1.940 de lei pentru persoanele singure și 1.784 de lei pentru fiecare membru, în cazul unei familii.

Consumatorii vulnerabili mai au timp doar până pe 27 septembrie să se înscrie. Apoi, nu vor mai primi și banii din urmă, pentru lunile iulie și august, ci doar pentru luna curentă.

Înscrierea se poate face online pe platforma electronică epids.mmuncii.ro. Cei care nu se descurcă să lucreze cu calculatorul și nici nu primesc sprijin de la rude sau prieteni, pot merge la primărie sau la poștă. Însă o mică parte dintre consumatorii cu venituri mici vor fi înscriși automat.

Petre Manole, ministrul Muncii: „O metodă automată, pentru cei care beneficiază de venit minim de incluziune, peste 240.000 de persoane, care vor fi ca baze de date importate direct în platformă, fără să fie nevoie de documente în plus. Și un lucru extrem de important despre întregul proces este că înrolarea pe platformă. Nu presupune anexarea la completare a niciunui document.”

Cu alte cuvinte, la înscrierea pe platformă, nu e nevoie de documente care să justifice veniturile, pentru că bazele de date sunt interconectate și se poate verifica doar pe baza CNP-ului.

În plus, cei care vor primi sprijinul de 50 de lei vor avea nevoie doar de factură și cartea de identitate, atunci când merg la Poștă să achite factura. Aceasta va conține un cod de bare care va fi scanat la sediul Poștei, iar din suma de plată se scad 50 de lei. Plata se va putea face după ce Ministerul Muncii va emite tichetele, ca o confirmare a înscrierii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
FOTO Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62572085
Femeie agresată în Cluj Napoca pentru că vorbea în maghiară la telefon, pe stradă

Încă un maghiar a fost agresat pe stradă, la Cluj Napoca, pentru că vorbea în limba etniei sale. Este al patrulea caz de violență motivată de ură înregistrat după ce liderul AUR Dan Tanasă și-a incitat urmăritorii împotriva celor care nu sunt români.

62346482
Mai bine de un sfert dintre bucureștenii încadrați în grade de handicap nu au, în realitate, nicio dizabilitate

Peste 26% din bucureștenii care au fost încadrați în grad de handicap numai în perioada aprilie-iunie 2025 nu au, de fapt, niciun fel de dizabilitate, potrivit ministrului Muncii, Florin Manole.

62573016
Isteria „mystery box” a prins și în România, iar influencerii au deja succes cu asta. Pentru cumpărători, e însă o loterie

„Cutia misterioasă”, sau varianta modernă a lozului în plic, are mare succes la românii cu mult umor.

Recomandări
Rti femicid
Dramele trăite de româncele aflate departe de casă. În Italia, 15% dintre ele devin victime ale violenței domestice

Un raport al institutului de statistică din Italia, publicat în urmă cu o săptămână, arată că aproape 15% dintre femeile românce între 16 și 75 de ani declară că au suferit cel puțin o formă de violență fizică sau sexuală înainte de a împlini 16 ani.

Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Concluzia trasă de Luca Niculescu după ce s-a întâlnit cu miniștrii din Cabinetul său, la Vila Lac: „Nu ne așteaptă o perioadă ușoară”

Premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit, duminică, cu miniștrii propuși, la Vila Lac, în ziua în care urmează să semneze și acordul cu liderul PNL, Ilie Bolojan.

Proteste franta afp 000 d3kq43e
Franța, ca după război. Vandalism și incendieri în marile orașe, în timpul protestelor. Extrema stângă, acuzată că alimentează violențele

După o zi de proteste deturnate de grupuri de manifestanți violenți puși pe jafuri și acte de vandalism, orașele Franței arată ca după război.