Perchezitii la compania Hexi Pharma in dosarul dezinfectantilor. "Produsele noastre nu au fost niciodata contestate"

×
Publicitate

Politistii bucuresteni de la Directia Economica au facut sambata mai multe perchezitii la puncte de lucru ale societatii Hexi Pharma, la spitale care au incheiat contracte cu compania farmaceutica si la un depozit al firmei.

UPDATE 15:47 Produsele Hexi Pharma folosite in blocul operator nu au fost niciodata contestate, nu au fost diluate, iar ele sunt folosite doar intr-o etapa de pre-dezinfectare, a declarat, sambata, purtatorul de cuvant al companiei, Loredana Albu.

"Este vorba de produse foarte concentrate, care se dilueaza 1 la 400 de litri si care se folosesc in general pentru suprafete mari. Atunci cand sunt folosite pentru instrumentar sau pentru blocul operator, sunt folosite intr-o etapa de pre-dezinfectare, adica dupa produsele Hexi vin inca doua etape de dezinfectare si sterilizare", a precizat ea.

Loredana Albu a subliniat ca produsele folosite in blocul operator nu au fost diluate si si-a exprimat convingerea ca "pana la sfarsitul acestui scandal" va reiesi ca produsele Hexi Pharma "probabil sunt cele mai bune produse din piata", conform Agepres.

"Din punctul nostru de vedere, pacientii au fost in siguranta. Sunt produse testate. Mai ales cele folosite in blocul operator nu au fost niciodata contestate", a adaugat ea.

In contextul in care procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au efectuat, sambata, perchezitii la sediul si punctele de lucru ale Hexi Pharma, Loredana Albu si-a exprimat multumirea ca aceste perchezitii au loc "in sfarsit".

"Ganditi-va ca sunt 50 de angajati in fabrica din spatele meu si 450 de angajati in tot grupul Hexi care stau de doua saptamani intr-o mare incertitudine. Noi am sigiliat loturile, toate, asa cum s-au lucrat, inca de la inceputul scandalului, si le multumim ca au venit. Asta vrem si noi, sa fie o piata bine reglementata, cu reguli foarte stricte, astfel incat sa stim ce e de facut de acum incolo, ca sa evitam asa ceva. (...) Nu stiu daca e tarziu sau devreme, noi am asteptat inca din prima zi. (...) Credem ca au actionat atunci cand le-a venit randul si atunci cand au crezut ei. Noi am actionat imediat ce am aflat ca e posibil sa fie o problema si inca de atunci am asteptat sa vina si sa ia probe", a spus ea.

Loredana Albu a mentionat ca firma a trimis probe pentru cele doua produse care au fost acuzate.

"Am luat si noi probe, ii rugam sa ia si ei, astfel incat sa ne asiguram ca nu e nicio problema. Noi speram sa nu fi fost asa, dar din moment ce am oprit productia imediat, am luat in calcul varianta ca s-ar fi putut intampla", a declarat ea.

Intrebata de ce managerul companiei nu a raspuns intrebarilor, Loredana Albu a atras atentia asupra faptului ca nici cei din conducerea fabricii, nici angajatii "nu au avut niciodata contact cu presa".

"Asa reactioneaza ei. Trebuie sa luam in calcul faptul ca sunt oameni care nu reactioneaza bine atunci cand vad o camera de luat vederi, nu neaparat pentru faptul ca ar avea ceva de ascuns, ci pentru ca pur si simplu au trac", a precizat ea.

Purtatorul de cuvant al companiei a confirmat faptul ca o angajata a fabricii a fost agresata vineri in trafic.

"Era cu o masina brand-uita in timp ce venea la serviciu si a fost agresata de un alt conducator auto din trafic care i-a vorbit foarte urat, a incercat sa traga de usa de la masina. Suntem intr-o situatie in care nu ar fi trebuit sa fim", a mai spus ea.
 

Perchezitii la compania Hexi Pharma in dosarul dezinfectantilor. O angajata a firmei a fost batuta vineri in Bucuresti

Politistii au ridicat acte contabile si contracte incheiate de societate cu institutii ale statului.

In alta ordine de idei, o angajata Hexi Pharma a fost agresata vineri in Bucuresti, relateaza Catalin Tolontan pe blogul sau. ”Vineri dimineata, cind venea la birou, una dintre angajate a fost lovita. Avea o masina inscriptionata cu Hexi Pharma. S-a oprit la stop si cineva a venit i-a deschis usa si a luat-o la bataie”, a povestit Loredana Albu, purtatoarea de cuvint a companiei.

Parchetul General a declansat  in urma cu 3 zile o ancheta penala in cazul dezinfectantilor folositi de 300 de spitale in saloane. Anchetatorii fac cercetari pentru infractiunile de zadarnicire a combaterii bolilor si falsificare si substituire de alimente sau alteproduse.

"In cursul zilei de azi, pe baza autorizatiilor emise de catre instanta, sub coordonarea procurorilor, ofiteri de politie judiciara din cadrul IGPR efectueaza 4 perchezitii in Bucuresti si in judetul Ilfov. Sunt vizate sediul si punctele de lucru ale unei firme producatoare de dezinfectanti. Totodata, au loc ridicari de probe si inscrisuri din 25 de unitati sanitare de pe raza a 21 de judete si municipiul Bucuresti", precizeaza PICCJ.

La aceasta actiune de amploare participa 152 de politisti din cadrul Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice si specialisti criminalisti din cadrul Institutului National de Criminalistica, politisti de investigare a criminalitatii economice, de ordine publica si specialisti criminalisti din cadrul DGPMB, precum si de la inspectoratele de politie ale judetelor Alba, Arges, Bacau, Brasov, Braila, Caras-Severin, Calarasi, Cluj, Constanta, Dolj, Galati, Gorj, Iasi, Mures, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Timis, Tulcea si Valcea.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
„Ciopârțită” la testul anti-doping: o jucătoare a ratat un turneu WTA după un control care a ieșit înfiorător
Citește și...
"Mafia mai puternica decat interlopii". Hotnews scrie despre razboiul pe care Dacian Ciolos trebuie sa-l inceapa cu sistemul

Mafiile locale si centrale din sanatate sint mai puternice decit mafiile interlopilor.

McDonald’s Romania isi schimba numele, din aceasta luna

McDonald's Corporation este cel mai mare lant de restaurante de tipul fast-food din lume.

Arena Dinamo, loc de pelerinaj, dupa moartea lui Ekeng. Fanii si fotbalistii au aprins lumanari in locul unde s-a prabusit

Arena dinamovistilor s-a transformat in loc de pelerinaj, in memoria lui Patrick Ekeng.

Recomandări
Omar Hayssam, condamnat pentru terorism în 2015, eliberat condiţionat. El nu are „drept de ședere pe teritoriul României”

Omar Hayssam, condamnat la peste 24 de ani de închisoare după contopirea pedepselor în trei dosare, inclusiv cel al răpirii a trei jurnalişti în Irak, a fost eliberat condiţionat de magistraţii Tribunalului Ilfov, decizia instanţei fiind definitivă.

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!