Percheziții de amploare în Buzău. Celebri cântăreți de manele, cercetați pentru că ar fi prejudiciat statul cu 500.000 de lei

×
Publicitate

Descinderi și percheziții de amploare în Buzău, unde celebri cântăreți de manele sunt cercetați pentru că ar fi beneficiat, ilegal, de indemnizații în perioada pandemiei.

Folosindu-se de acte false, ar fi primit în total peste cinci sute de mii de lei.

Descinderile au avut loc joi dimineață, în locuințele a 18 cântăreți de manele din Buzău. Au fost verificate, de asemenea, și sediile unor societăți comerciale din Buzău și Ilfov.

Totul a pornit de la suspiciunea potrivit căreia mulți dintre artiști ar fi întocmit contracte de prestări servicii muzicale care ar fi trebuit să se deruleze în timpul pandemiei. Însă contractele încheiate, atât cu persoane fizice cât și cu instituții ale statului, erau fictive. Artiștii au pretins compensații pentru concerte care ar fi trebuit să se desfășoare din vara anului 2020 și de-a lungul anului 2021.

Oamenii legii vorbesc despre un prejudiciu adus statului în valoare de cinci sute de mii de lei. 16 persoane au fost audiate joi de polițiști și sunt cercetate în continuare în stare de libertate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62260717
Incendiul de la hala din Oradea, provocat de neatenția angajaților. Concluziile preliminare ale anchetei
Incendiul de săptămâna trecută din Oradea, care a distrus o hală de materiale de construcție, obiecte sanitare și centrale termice, a fost provocat de neatenția angajaților, spun anchetatorii.
62154696
Anchetă la Serviciul de Medicină Legală din Maramureș. Mai mulți angajați modificau probele de sânge ale șoferilor băuți
Este anchetă la Serviciul de Medicină Legală din Maramureș, unde mai mulți angajați sunt bănuiți că-i ajutau pe șoferii prinși băuți la volan să scape basma curată.
62260706
Bătaie în plină stradă în Iași, între doi polițiști și un cetățean. Ce riscă bărbatul recalcitrant
Un incident scandalos s-a petrecut în Iași. Un asistent medical, care și-a parcat neregulamentar mașina într-o stație de taximetre, a fost trântit la pământ și lovit cu pumnul în cap de un agent de la poliția locală.