Pedeapsa primită de fostul profesor de istorie, din Mioveni, care a înjunghiat mortal o femeie

×
Publicitate

Fostul profesor de istorie din Mioveni, care în urmă cu un an a înjunghiat-o mortal, în plină stradă, pe o femeie de 69 de ani, a fost condamnat acum la 20 de ani de închisoare.

După atac, bărbatul a fost supus unei expertize psihiatrice, pentru că a mai săvârşit acte cu violenţă şi înainte.

Bărbatul de 38 de ani, cunoscut cu probleme psihice, fusese internat de mai multe ori în spitalul de psihiatrie de la Vedea, pentru că în 2014, îmbrăcat în aceleaşi haine, a atacat cu cuţitul tot ziua, pe stradă, o fată de 19 ani. Victima a scăpat atunci cu viaţa.

Diagnosticat cu schizofrenie, bărbatul a fost internat de mai multe ori, dar de fiecare dată a fost lăsat să plece acasă, în grija mamei sale, sub tratamentul pe care, se pare, nu-l urma cu stricteţe.

Anul trecut, pe 25 august, a atacat o femeie care locuia la câteva blocuri distanţă de el. Victima a murit la spital. Bărbatul a fost încătuşat şi supus unei expertize psihiatrice. Medicii au decis că are discernământ diminuat, dar, conform legii, poate răspunde pentru faptele lui.

Curtea de Apel Piteşti a decis o pedeapsă definitivă de 20 de ani. Bărbatul îşi va ispăşi pedeapsa în penitenciarul Colibaşi şi va urma un tratament psihiatric.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61988658
Un model s-a sinucis după ce a înregistrat un clip devenit viral pe rețelele sociale

Un model din Pakistan s-a sinucis chiar după ce s-a adresat fanilor săi din mediul online, condamnând comportamentele abuine și criticile virulente cu care s-a confruntat.

61941434
Patru români, acuzaţi că au comis un "masacru" în Italia. Oamenii au vrut să-i linşeze

Acuzaţii extrem de grave la adresa unor români din Italia, care ar fi torturat un chirurg şi pe soţia acestuia pentru a-i face să spună unde ascund banii.

61934233
Un român, autoproclamat „Fiul Diavolului”, a mușcat un bărbat din UK. Pedeapsa primită

Un român stabilit în Marea Britanie, care s-a autoproclamat fiul Diavolului, a atacat un bărbat, pe stradă, când încerca să intre prin efracție într-o locuință din orașul Kirkby.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.