Patriarhul Daniel, mesaj de condoleanţe pentru familiile românilor decedaţi la uzina din Cehia

61878147

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat, vineri, un mesaj de condoleanţe familiilor îndoliate ale românilor decedaţi în urma exploziei produse la uzina chimică din Cehia.

"Cu multă tristeţe am aflat vestea trecerii neaşteptate din această viaţă a celor cinci muncitori români în urma exploziei produse la uzina chimică din localitatea Kralupy nad Vltavou din Cehia. În aceste momente grele de suferinţă şi durere pentru familii, colegi şi pentru toţi cei care i-au cunoscut, le adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească şi vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune. Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morţii, să odihnească cu drepţii sufletele celor ce au trecut la Domnul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar pe cei îndoliaţi şi îndureraţi să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Preasfintei Treimi. Veşnica lor pomenire din neam în neam!", se arată în mesajul patriarhul Daniel, transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Încă două dintre victimele exploziei produse la uzina chimică din Cehia au fost identificate ca fiind cetăţeni români, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.

"Potrivit informaţiilor obţinute de Ambasada României la Praga, încă două dintre victimele exploziei au fost identificate ca fiind cetăţeni români. Astfel, numărul cetăţenilor români decedaţi în urma tragicului eveniment a urcat la cinci în acest moment", a informat MAE printr-un comunicat de presă transmis vineri.

Ambasada României în Republica Cehă monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine în permanenţă legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, inclusiv pentru repatrierea trupurilor neînsufleţite.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61948822
Școli închise în București și în 19 județe, din cauza viscolului
Din cauza zăpezii, şcolile din Capitală, dar şi din 19 judeţe, au fost închise parţial sau în totalitate.
61948599
Infotrafic. Starea drumurilor: circulație oprită pe 4 drumuri naționale, restricționată pe alte 6
Din cauza condițiilor nefavorabile, traficul se desfășoară în condiții de iarnă pe drumurile din zonele aflate sub incidența codurilor de vreme rea.
61948609
Circulaţia pe linia 41, oprită după ce un tramvai s-a defectat la Piaţa Presei. VIDEO
Circulaţia tramvaielor 41 a fost blocată, vineri dimineaţa, după ce un tramvai s-a defectat la Piaţa Presei şi a blocat pe ambele sensuri linia.