Patriarhul Daniel a vorbit despre aur şi argint în predica de Crăciun

62002845
Agerpres

Aurul faptelor bune reprezintă cea mai mare cinstire adusă Pruncului Iisus, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie oficiată marţi la Catedrala Patriarhală.

"Această tradiţie a Magilor, a Regilor, a Crailor, care vin să aducă Pruncului Iisus daruri ne învaţă duhovniceşte pe noi s-aducem daruri lui Hristos. 'Ce fel de daruri?' se întreabă Sfinţii Părinţi. Şi tot ei răspund: 'Aurul faptelor bune'. Când săvârşim fapte bune împlinind poruncile lui Hristos de a iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii noştri în fapte bune, noi aducem lui Hristos aur, chiar dacă nu avem niciun bănuţ în buzunar şi nimic din aur sau din argint. Aurul faptelor bune. Este cea mai mare cinstire pe care o putem aduce noi Pruncului Iisus", a spus Patriarhul.

Înaltul ierarh a săvârşit slujba Sfintei Liturghii împreună cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, şi cu părintele Qais, episcop de Erzurum, delegatul Patriarhiei Antiohiei în ţara noastră, cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.

PF Daniel a explicat că tămâia pe care au adus-o magii înseamnă "mirosul bine-plăcut lui Dumnezeu al rugăciunii".

"În Sfânta Scriptură este o relaţie strânsă între rugăciune şi tămâie. 'Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta'. Adică tămâia este transformată ca dar atunci când noi ne rugăm în fiecare zi - dimineaţa, la prânz şi seara sau în orice clipă a zilei - noi aducem tămâia rugăciunilor noastre şi a cântărilor noastre duhovniceşti Pruncului Iisus", a desluşit înaltul ierarh.

Totodată, Patriarhul Daniel le-a vorbit celor prezenţi în Catedrala Patriarhală despre ceea ce înseamnă "a aduce smirnă lui Hristos".

"Înseamnă a răstigni, a omorî păcatul din noi, egoismul şi a dărui viaţă virtuţilor. Când trecem de la păcat la virtute, de la cădere la ridicare prin pocăinţă, de la fapte neplăcute lui Dumnezeu la viaţă sfântă, virtuoasă, atunci noi trecem prin răstignirea păcatului şi ajungem la învierea virtuţilor. Învierea duhovnicească a noastră înseamnă învierea sufletului din moartea pricinuită de păcat. Păcatul este moarte, iar pocăinţa şi sfinţenia reprezintă viaţă. De aceea, noi, ori de câte ori ne luptăm cu păcatul şi în locul păcatului săvârşim virtuţile, adică trecem de la gânduri rele la gânduri bune, aducem smirnă lui Hristos, omorâm păcatul şi înviem în noi virtutea. Când trecem de la cuvinte rele şi urâte la cuvinte curate şi frumoase aducem smirnă Pruncului Iisus. Când trecem de la un comportament păgânesc, rău, decăzut, păcătos, la un comportament, sfânt, blând, ajutător, milostiv, noi aducem smirnă Pruncului Iisus", a spus înaltul ierarh.

El a subliniat că, prin modul de a gândi, de a vorbi şi de a făptui şi de a vieţui, credincioşii aduc daruri, tămâie şi smirnă lui Hristos spre slava lui Dumnezeu şi Mântuire.

La finalul predicii, Patriarhul i-a felicitat pe toţi cei care poartă numele de Cristian sau Cristina.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Microbuz plin cu pasageri, răsturnat în Suceava. Starea răniţilor

Accident grav în localitatea Dumbrăveni din judeţul Suceava.

The Economist: Orașul din România care a renăscut din propria cenușă

La 1 decembrie România a sărbătorit 100 de ani de la nașterea sa ca stat modern, notează The Economist. Suprafața este mai mică decât în 1918, dar, spre deosebire de vechiul său vecin Iugoslavia, fondată în aceeași zi, a supraviețuit.

Mesajul soţilor Iohannis de Crăciun. Cum s-a îmbrăcat Carmen pentru slujbă

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, participă, marţi, la slujba de Crăciun de la Biserica Romano-Catolică "Sfânta Treime" din Sibiu.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.