Paramedici SMURD pe motociclete, în Capitală. ”Ne pregătim să ajungem cât mai repede”

×
Publicitate

Misiunile echipajelor de urgenţă sunt un chin pentru salvatori, la orele de vârf, în traficul aglomerat din Capitală.

Cei care au toate şansele să ajungă primii la locul accidentelor sunt paramedicii SMURD pe motociclete dotate cu toate echipamentele medicale, inclusiv defibrilator. După câteva luni de pauză pe vremea de iarnă, paramedicii au ieşit vineri la antrenament.

În Bucureşti, şapte paramedici pe motocicletă intervin la cele mai dificile cazuri, atunci când bulevardele sunt sufocate de maşini sau când trebuie să răzbată pe străduţe înguste - unde autospecialelor le este greu să pătrundă.

Fiecare misiune este la limită, ţinând cont de traficul dificil din Bucureşti.

Laurențiu Milescu, paramedic SMURD: "Facem pregătire ca să ştim cum să ne apărăm pe noi şi ca să ajungem cât mai repede la cazuri, intervenim la accidente, la oameni şi copii cazuri pe stradă."

Dan Băldărețu, paramedic SMURD: "Cel mai mult mă marchează accidentele cu motociclişti, am avut un caz recent când am ajuns primul la fața locului, am făcut resuscitare, dar motocilcistul a decedat până la urma."

Motocicletele sunt dotate cu toate echipamentele medicale în caz de urgenţă!

Intervenţiile cu motociclete SMURD au început în Capitală în 2011 şi autorităţile doresc să extindă sistemul.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61951801
Familiile îndoliate după tragedia din Neamț se pregătesc de funeralii: „Din banii câștigați de ei le facem înmormântare"

Durere fără margini, în Săptămâna Mare, pentru familiile celor 9 oameni care au murit joi, în groaznicul accident din Piatra Neamţ.

61926820
A câștigat o sumă uriașă exploatând sexual în Germania femei cărora le promitea că se căsătorește cu ele

Un bărbat de 29 de ani, din Iași, a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru proxenetism, după ce a exploatat sexual mai multe tinere în bordelurile din Germania.

61925503
Un hoț din Botoșani a fost denunțat de sora sa, după ce a furat de la un vecin

Un bărbat din județul Botoșani, care a furat o sumă importantă de bani de la un vecin, a fost denunțat chiar de sora sa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.