Orban: Guvernul este un susţinător al incluziunii şi emancipării sociale a comunităţilor rome

62118414
StirilePROTV

Premierul Ludovic Orban afirmă că actualul Guvern este un susţinător al incluziunii sociale şi al emancipării sociale, culturale şi economice a comunităţilor rome.

Orban a mai anunțat că Guvernul pregăteşte, în acest sens, un nou cadru strategic naţional pentru următorii cinci ani, care va urmări adaptarea măsurilor la nevoile concrete ale comunităţilor.

"Marcăm astăzi sărbătoarea etniei romilor din România, odată cu Ziua internaţională a romilor. Sunt sărbători dedicate tradiţiilor şi istoriei acestui grup etnic, dar şi memoriei romilor ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca pledoarie împotriva oricărei forme de discriminare sau excludere socială pe criterii etnice. (...) Vă asigur că aveţi în acest Guvern un susţinător al incluziunii sociale şi al emancipării sociale, culturale şi economice a comunităţilor rome”.

Premierul a mai adăugat: ”Pregătim un nou cadru strategic naţional, pentru următorii cinci ani, pentru incluziunea romilor şi avem în vedere adaptarea măsurilor la nevoile concrete ale comunităţilor - de la accesul la infrastructura de apă, electricitate, încălzire şi drumuri, la asigurarea infrastructurii şcolare şi sanitare necesare, cursuri de formare profesională adaptate specificului local şi asistenţă pentru găsirea de locuri de muncă. Prin transparenţă şi consultare pro-activă a societăţii civile rome, căutăm împreună soluţii coerente şi resursele umane şi financiare necesare pentru a sprijini dezvoltarea şi a combate orice formă de discriminare sau excludere socială".

Premierul subliniază că în cele trei decenii de la căderea comunismului, societatea românească s-a aliniat valorilor europene, iar romii au fost recunoscuţi ca minoritate etnică.

"Ca toţi ceilalţi cetăţeni români, etnicii romi şi-au dorit să trăiască într-o ţară liberă, democratică şi prosperă, care să le asigure tuturor egalitatea de şanse. Astăzi, după secole în care au fost pe rând înrobiţi, deportaţi sau discriminaţi, etnicii romi fac parte cu drepturi şi obligaţii egale din societatea românească. Mulţi au învins prejudecăţile sociale şi au devenit adevărate repere în diferite domenii de activitate. Sunt exemple pe care ne dorim să le urmeze cât mai mulţi dintre membrii etniei romilor şi care dovedesc că există un potenţial valoros, pe care vrem să-l încurajăm", afirmă Orban.

Potrivit celui mai recent Recensământ, în România trăiesc 16,79 milioane de români (88,9%), 1,22 milioane de maghiari (6,5%) și 621.600 de romi (3,3%).

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Coronavirus, pe județe. Cum sunt repartizate cazurile de Covid-19 în țară

Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat până în prezent la Suceava - 1.430 şi Bucureşti - 637.

O tânără de 18 ani acuză un polițist că i-ar fi propus s-o scape de amendă în schimbul unor favoruri sexuale

O fată de 18 ani, din Argeș, îl acuză pe un polițist că i-ar fi propus s-o scape de amendă pentru încălcarea ordonanțelor militare în schimbul unor favoruri sexuale. Tânăra ieșise la cumpărături fără declarație pe propria răspundere. 

Situație halucinantă în Dolj: Infectați cu coronavirus, scoși din carantină și trimiși acasă

Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a deschis un dosar penal ce vizează funcţionari de la Direcţia de Sănătate Publică Dolj care au dispus scoaterea din carantină a patru persoane infectate cu coronavirus.

Recomandări
De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Conflictul om-urs scapă de sub control în România. De ce măsurile luate nu reușesc să țină urșii departe de oameni

Când vorbești despre protecția speciei fără o gestionare eficientă, culegi un conflict om-urs cu victime și pagube. Campania „Țara dintre oameni și urși” vorbește, miercuri, despre cum se face managementul ursului brun la noi. 

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.