Omul de afaceri Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania lui Călin Georgescu, rămâne în arest preventiv

62529819
Inquam Photos / George Calin

Omul de afaceri Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin Georgescu, rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea sa de înlocuire a acestei măsuri cu controlul judiciar.

Decizia instanţei nu este definitivă.

”În baza art. 242 alin. (2) C.pr.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsuri arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, formulată de inculpatul Peşchir Bogdan. În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă inculpatul Peşchir Bogdan la plata sumei de 400 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare”, se arată în minuta instanţei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore zile de la comunicare.

Omul de afaceri Bogdan Peşchir a fost arestat preventiv vineri, 21 martie, pentru 30 de zile, de Judecătoria Sectorului 5 al Capitalei, după ce la locuinţa sa au fost făcute percheziţii, în ziua precedentă, într-un dosar penal privind coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu. El fusese reţinut în 20 martie, iar în 21 martie a fost audiat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Citește și
Doi soți au scăpat cu viață din explozia care le-a distrus garsoniera, în Chitila. Bucăți proiectate în blocul vecin
Doi soți au scăpat cu viață din explozia care le-a distrus garsoniera, în Chitila. Bucăți proiectate în blocul vecin

Acuzaţiile aduse lui Peşchir de procurori

Presupusul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu este acuzat de către procurori că a oferit aproape 900.000 de dolari sub formă de gift-uri pe aplicaţia TIKTOK unor persoane pentru a influenţa votul în favoarea lui Georgescu. Avocatul său a declarat, la ieşirea de la audieri, că Peşchir se simte „discriminat pentru opiniile sale politice”.

Întrebat de unde are bani clientul său, avocatul a spus că acesta acţionează pe piaţa criptomonedelor de aproximativ şapte ani. ”Din primul moment în care organele de cercetare au venit la Bogdan acasă, acum trei luni, Bogdan le-a arătat (...) că acei bani vin din trading de monede. Deci nu are nici măcar un cent care să nu fie dovedit. Este dovedit”, a spus avocatul.

Avocatul a mai spus că Bogdan Peşchir donează de doi ani pe TikTok şi că nu are legătură cu opţiunile politice ale nimănui. Acesta a precizat că va face plângere penală pentru că Peşchir a fost obligat de poliţişti să-şi arate faţa.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro.

Donaţiile lui Peşchir pe TikTok

Deţinător al unei firme din Braşov, Bogdan Peşchir, fost programator, a făcut donaţii pe TikTok de peste un milion de euro şi a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului la preşedinţie Călin Georgescu, inclusiv după data încheierii campaniei electorale, arăta SRI în raportul prezentat CSAT.

”Datele deţinute au relevat implicarea contului de TikTok “bogpr”, utilizat de cetăţeanul român Bogdan PEŞCHIR, în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul platformei de socializare. Acesta, utilizând contul “bogpr” a realizat donaţii pe TikTok de peste un milion de euro. După ce a devenit subiect de dezbatere publică, implicarea „bogpr” în finanţarea promovării lui Călin GEORGESCU la nivelul platformei a fost confirmată inclusiv de reprezentanţii TikTok în dialogul cu autorităţile române în data de 28.11.2024”, explica SRI în raport.

Conform SRI, aceştia au confirmat identitatea utilizatorului „bogpr” şi au menţionat că acesta a efectuat plăţi în valoare de 381.000 de dolari, în perioada 24.10-24.11.2024, către utilizatori ai unor conturi de TikTok implicaţi în promovarea candidatului Călin GEORGESCU, inclusiv după data încheierii campaniei electorale.

”Acestea reprezintă încălcări ale politicilor TikTok şi ale legislaţiei electorale române”, sublinia SRI.

De asemenea, raportul releva că ”Bogdan PEŞCHIR ”afişează un nivel de trai care nu corespunde activităţilor derulate prin intermediul companiei deţinute, respectiv DIGITAL ON-RAMP SOLUTIONS SRL Braşov, înfiinţată în anul 2021”. Anterior înfiinţării societăţii, acesta lucrase ca programator în cadrul unor entităţi (GLOBAYA FINTECH SRL şi BITXATM TECHNOLOGY SRL, ambele din Braşov) care sunt asociate cu domeniul criptomonedelor şi sunt deţinute, printre alţii, de Gabriel Prodănescu, persoană care este şi cetăţean al Africii de Sud, unde a emigrat în 1995.

Articol recomandat de sport.ro
A devenit campioană la Transylvania Open și s-a dus țintă spre lojă: pe cine a salutat Sorana Cîrstea prima dată
A devenit campioană la Transylvania Open și s-a dus țintă spre lojă: pe cine a salutat Sorana Cîrstea prima dată
Citește și...
Doi soți au scăpat cu viață din explozia care le-a distrus garsoniera, în Chitila. Bucăți proiectate în blocul vecin
Doi soți au scăpat cu viață din explozia care le-a distrus garsoniera, în Chitila. Bucăți proiectate în blocul vecin

Dimineaţa la 4, o explozie puternică a zguduit un bloc de la marginea Capitalei. Potrivit pompierilor din Bucureşti şi Ilfov care au fost în alertă, deflagraţia s-a produs în garsoniera unor soţi din Chitila, în urma unei acumulări de gaze.

Coșmarul unor muncitori români exploatați de clanul Muti, în Sevilla. Ce se întâmpla în ziua de salariu
Coșmarul unor muncitori români exploatați de clanul Muti, în Sevilla. Ce se întâmpla în ziua de salariu

Autoritățile din Spania au capturat o rețea care exploata români lucrători în agricultură. Suspecții sunt tot nişte conaţionali. Profitau de oameni disperaţi să-şi găsească un loc de muncă.

Bătrânii jefuiți la Cernavodă au fost tâlhăriți chiar de vecini, de banii abia împrumutați. Culmea, nu e prima oară
Bătrânii jefuiți la Cernavodă au fost tâlhăriți chiar de vecini, de banii abia împrumutați. Culmea, nu e prima oară

Un incident şocant s-a petrecut în Cernavodă. Un bărbat de 72 de ani a fost tâlhărit pe stradă chiar de vecinii lui. S-a întâmplat la scurt timp după ce bietul om ridicase un împrumut de 13.000 de lei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

Recomandări
„Fă-i pe din două”. Interceptări în dosarul șpăgilor din Primăria Sectorului 5. Cine sunt funcționarii arestați preventiv
„Fă-i pe din două”. Interceptări în dosarul șpăgilor din Primăria Sectorului 5. Cine sunt funcționarii arestați preventiv

S-a lăsat cu rețineri în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce procurorii DNA au descins la Primăria Sectorului 5 pentru suspiciuni de corupție la cel mai înalt nivel. 

De ce se grăbesc americanii ca Rusia şi Ucraina să ajungă la un acord de pace până în luna martie. Obiectivul este fantezist
De ce se grăbesc americanii ca Rusia şi Ucraina să ajungă la un acord de pace până în luna martie. Obiectivul este fantezist

Negociatorii americani şi ucraineni au discutat despre obiectivul ambițios dacă nu chiar fantezist ca Rusia şi Ucraina să ajungă la un acord de pace până în luna martie. 

Fostul ministru Răzvan Cuc, plasat în arest la domiciliu în cazul mitei de peste 1 milion de lei de la RAR
Fostul ministru Răzvan Cuc, plasat în arest la domiciliu în cazul mitei de peste 1 milion de lei de la RAR

Fostul ministru Răzvan Cuc, arestat preventiv pentru intermedierea unei mite de peste un milion de lei la RAR, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Aceeași măsură a fost luată și pentru omul de afaceri implicat.