Obiectul misterios de pe cerul României. Cum explică specialiștii acest fenomen

×
Publicitate

Un obiect cosmic neidentificat a luminat, luni seara, cerul României. Mai multe clipuri trimise de telespectatori au surprins ceva ce pare a fi un meteor sau o bucată de rocă aprinsă la intrarea în atmosferă.

Traiectoria sa razantă l-a făcut să strălucească mai mult decât o stea căzătoare clasică, spun astronomii. Interesant este că lumina degajată a fost de culoare verde, povestesc martorii.

Există şi specialişti care consideră că ar putea să fi fost o dronă sau chiar un avion de mici dimensiuni. Nici Armata, şi nici cei din Aviaţie, nu confirmă ipoteza.

Obiectul misterios a fost filmat la ora 18.53. Pe camera montată la bordul unei maşini se vede cum bulgarele luminos a brăzdat cerul cu viteză foarte mare. Totul durează aproape 10 secunde, după care se stinge în atmosferă. Martor a fost şi Adrian Şonka, astronom la Observatorul din Capitală.

Adrian Șonka, astronom: „Am văzut un obiect destul de strălucitor, dar nu foarte strălucitor, care s-a mişcat pe cer vreo trei patru secunde, cât timp s-a şi sfărâmat, s-a fragmentat în mai multe bucăţele care s-au aprins la rândul lor, după care a dispărut. Acel obiect a fost o stea căzătoare sau mai bine spus un meteor. A fost un obiect mititel, de câţiva centimetri - maximum 10-20 de centimetri - care a intrat în atmosfera terestră, a întâlnit aerul, la frecarea cu aerul s-a aprins."

Şeful Agenţiei Spaţiale Române susţine că cel mai probabil este un obiect zburător, nu unul cosmic.

Marius Piso, directorul Agenţiei Spaţiale Române: „Nu este bolid. Bolidul se mişcă mult mai repede. Din ce am văzut, din două filme, deplasarea a fost cu o viteză tipică unei aeronave la viteza joasă. Aşa că asta este cea mai plauzibilă explicaţie: să ne gândim că acum avem multe drone, toată lumea se joacă cu aşa ceva, putem să punem lumini pe ele, putem să facem tot felul de lumini colorate pe cer. Nu a fost nici obiect cosmic, pentru că obiect pe orbită joasă s-ar deplasa mai încet decât cel văzut."

Numai că dacă ar fi fost dronă sau avion, specialiştii ROMATSA, care monitorizează cu radare extrem de performante spaţiul aerian de mică şi de mare altitudine, sau cei ai Armatei ar fi trebuit să ştie ceva. Susţin, însă, că nu au reperat nimic noaptea trecută.

Marius Piso, directorul Agenţiei Spaţiale Române: „Avem rapoarte permanente de la două centre importante, Comandamentul Strategic al Forţelor Spaţiale Americane şi Centrul Satelitar Spațial al Uniunii Europene şi nu avem astfelt de evenimente semnalate."

Tot noaptea trecută, a fost filmat şi ceea ce pare a fi un meteor, deasupra Marii Britanii. Era asemănător cu cel de la noi, lumina degajată fiind tot verzuie.

Adrian Șonka, astronom: „Culoarea acestui obiect a fost verde. Meteorul acesta ne arată că avea în compoziţie anumite elemente chimice, de exemplu nichelul ionizat produce culoarea verde. Știm că a avut doar câţiva centimetri ,datorită strălucirii. Dacă ar fi avut câţiva metri, ar fi avut strălucirea lunii pline sau chiar mai mult, poate strălucirea Soarelui, cum s-a mai întâmplat."

În ianuarie 2015, în plină noapte, un meteorit de acest fel a făcut o lumină comparabilă cu a Soarelui, pentru câteva secunde. Fenomentul a fost surprins atunci în mai multe zone din sudul României.

Meteoroizii sunt resturi din coliziuni cosmice, care se deplasează prin spaţiu, şi pe care Pământul le întâlneşte. Ard la altitudini de 75 până în 30 de kilometri, în atmosferă, iar cel de luni seara pare să fi avut o viteză de 30 de kilometri pe secundă.

Adrian Șonka, astronom: „N-au fost OZN-uri şi nici extratereştrii, de exemplu dacă era o navă extraterestră, vă spun acum - ca să mai râdem şi noi - mai bine că nu am luat contact cu ei, pentru că nu erau atât de inteligenţi din moment ce li s-a dezintegrat nava în atmosferă."

S-a mai spus că ar fi vorba despre resturile unei staţii spaţiale chinezeşti, dezafectate. Însă aceasta încă orbitează în jurul planetei.

Marius Piso, directorul Agenţiei Spaţiale Române: „Staţia chineză care este, în momentul ăsta, în curs de de-orbitare, de-orbitare care se va întâmpla în martie-aprilie. Nu este clar încă locul în care se va întâmpla - e posibil să fie şi deasupra României."

Până la primăvară, amatorii de pus dorinţe pot vedea o ploaie de stele căzătoare miercuri noapte, când va fi maximul curentului numit Quadrantide.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61931680
Ce vor păți taximetriștii care au cerut sume uriașe, de Revelion. Reacția firmelor unde lucrează

Taximetriştii care i-au taxat pe clienţi şi de 5 ori mai mult în seara de Revelion rămân negustori cinstiţi. Cu foarte puţine excepţii.

61931679
Manelele i-au dezbinat pe participanții de la un Revelion din Vâlcea. Bătaie cu scaune

Pentru câteva sute de persoane care au făcut Revelionul la un restaurant din Vâlcea, petrecerea s-a încheiat cu o bătaie.

61929637
Revelion la școală. Mai mulți vrânceni au petrecut printre bănci, de Anul Nou

Locuitorii comunei vrâncene Jitia au petrecut noaptea de Revelion într-o sala de clasă transformată în loc de petrecere, cu acordul autorităților locale și al directorului unității de învățământ.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.