O fetița de opt ani, găsită de polițiști într-un tren, în Gara Constanța. Părinţii fetei sunt cercetaţi

62351885
Shutterstock

O fată de opt ani din Feteşti, care nu era însoţită, a fost găsită de poliţişti într-un tren aflat în Gara Constanţa.

Ea a fost preluată de specialişti de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, iar părinţii fetei sunt cercetaţi în acest caz, scrie News.ro.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a anunţat că poliţişti din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Constanţa au găsit, joi, într-un tren de călători garat în staţia C.F. Constanta, o fată lipsită de supravegherea unui adult, care nu comunica şi a cărei identitate nu putea fi stabilită.

Ea nu prezenta urme de violenţă.

„Minora a fost preluată şi condusă la sediu, unde poliţiştii i-au oferit mâncare şi apă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea acesteia, fiind vorba de o minoră, de opt ani, din municipiul Feteşti, judeţul Ialomiţa”, a transmis IPJ Constanţa.

Sursa citată a menţionat că au fost sesizaţi specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care au preluat-o pe fată.

De asemenea, poliţiştii au deschis dosar penal, în care sunt cercetaţi părinţii fetei pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62380127
Detalii șocante surprinse de GoPro-ul tânărului mort în 2 Mai. „Îl mai lovește încă o mașină, se aude lovitura”
Tragedia din stațiunea 2 Mai a fost înregistrată accidental de un dispozitiv GoPro aflat chiar asupra lui Sebastian, unul dintre tinerii uciși de mașina condusă de Vlad Pascu.  
62380132
Un bărbat a scăpat ca prin minune după ce parbrizul maşinii sale a fost străpuns de zeci de bare de fier-beton | FOTO
Un şofer în vârstă de 24 de ani a scăpat ca prin minune după ce parbrizul mașinii sale a fost străpuns de zeci de bucăți de fier-beton.    
62373060
Un oraș din Italia a înregistrat cea mai călduroasă zi din ultimii 260 de ani
Orașul Milano a înregistrat, miercuri, un nou record de temperatură medie zilnică, de 33 de grade Celsius, în contextul în care un val de căldură, care a început la jumătatea lunii august, a atins apogeul.