O fetiță de 2 ani a fost rănită din greşeală de tatăl său, care a aruncat cu un scaun în soţie. Ce a făcut femeia

×
Publicitate

O fetiţă în vârstă de doi ani a fost rănită, luni, în timpul unui conflict izbucnit între părinţii săi, aceasta fiind lovită din greşeală de tată cu un scaun în cap, au informat reprezentaţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.

Prin momente de groază au trecut trei copii și mama lor. Tatăl s-a năpustit asupra lor și i-a bătut, iar cea mai mică dintre ei, o fetiță de nici 2 ani, a ajuns la spital cu o rană în zona capului.
Individul a fost încătușat și trebuie acum să dea explicații în fața polițiștilor.

Scenele s-au derulat luni seară în gospodăria familiei din județul Vaslui. Fetița de nici 2 ani ar fi fost lovită de tatăl agresiv, care ar fi încercat să se răzbune pe soția lui, cu care are trei copii. Femeia, disperată că omul s-a năpustit asupra ei și a minorilor, a sunat la 112.

Marius Stanciu, purtător de cuvânt ISU Vaslui: "A fost găsită o fetiță în vârstă de 1 an și 11 luni care suferise o plagă tăiată de aproximativ cinci centimetri, afectată fiind zona frontală”.

La spital au ajuns și frații micuței, de 7, respectiv 12 ani, dar și cea care le-a dat viată. Între timp, anchetatorii au început cercetările.

Bogdan Gheorghiță, IPJ Vaslui: ”A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”.

Familia nu se află în evidențele asistenților sociali, spun reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Vaslui.

Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt DGASPC Vaslui: ”Instituția noastră va realiza propria evaluare în acest caz, având în vedere că vorbim despre o situație de violență în familie”.

Individul, în vârstă de 33 de ani, va fi supus unui examen psihiatric. Până acum, femeia nu a depus plângere la poliție și nici nu a solicitat ordin de protecţie împotriva soțului ei.

 

Femeia ar mai fi fost bătută și înainte

 

Echipajul medical solicitat să intervină la faţa locului pentru a acorda îngrijiri fetiţei rănite a anunţat poliţia cu privire la o posibilă agresiune.

Potrivit primelor cercetări efectuate, s-a stabilit că bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a încercat să-şi lovească soţia cu un scaun pe care l-a aruncat înspre ea, obiectul atingând-o din greşeală pe fiică.

"Fetiţa a suferit o plagă în zona capului şi a fost transportată la spital, însoţită de mamă şi de doi fraţi în vârstă de 7, respectiv 11 ani, care nu au fost răniţi în urma conflictului. Mama nu a dorit să depună plângere împotriva soţului şi nici nu a solicitat ordin de protecţie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie raportat la lovire, urmând să fie continuate cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată şi dispunerea măsurilor legale. Prezumtivul autor, un bărbat de 33 de ani, se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi internat într-o unitate medicală pentru evaluare", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Reprezentanţii IPJ Vaslui au sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui pentru a fi evaluată situaţia familială.

Potrivit poliţiştilor, femeia ar mai fi fost agresată şi în trecut. În luna decembrie a anului 2020, în urma unui conflict cu soţul, femeia, însoţită de copii, a părăsit domiciliul şi a plecat la părinţii săi, de unde s-a întors acum o zi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Un bărbat băut şi fără permis a plecat la drum cu o maşină furată, cu numere false. Ce dezastru a produs

Zece mașini șifonate într-o singură tură prin oraș. Performanța deloc de invidiat îi aparține unui bărbat din Suceava, care a făcut însă dezastrul în Constanţa

Învățător din Iași, acuzat că țipă și bate elevii. O mamă a instalat o cameră video pe hainele fetei

Ţipă la elevi şi chiar îi loveşte. Sunt acuzaţiile scandaloase aduse unui învăţător de la o şcoală din Iaşi.

Explozii controlate lângă o mănăstire din Defileul Jiului. Ce se va construi

Mai multe explozii controlate au avut loc luni în Defileul Jiului, în apropierea unei mănăstiri.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.