O femeie din Bistrița, agresată fizic de fostul concubin în plină stradă. Bărbatul a încălcat ordinul de protecţie

62468396
Shutterstock

Un bărbat de 34 de ani din Bistriţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce şi-a agresat fizic fosta concubină, în plină stradă.  

El a încălcat ordinul de protecţie care nu îi permitea să se apropie de victimă la mai puţin de 100 de metri, potrivit buletinului de presă remis miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Agresiunea fizică s-a produs la data de 29 iulie, iar bărbatul a fost în prima fază reţinut pentru 24 de ore.

Ulterior, Judecătoria Bistriţa a decis ca acesta să fie plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Ordinul de protecţie împotriva bărbatului fusese emis la data de 26 iulie, fiind valabil două luni.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul acestui dosar penal, întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încălcarea ordinului de protecţie.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62328646
Clasamentul celor mai mari angajatori din România: Cine sunt liderii pieței muncii
Companiile și regiile de stat continuă să fie printre cei mai mari angajatori.
62471215
Mai multe magazine și restaurante din Aeroportul Henri Coandă au fost închise din cauza neregulilor
Inspectorii pentru Protecția Consumatorilor au închis mai multe magazine, restaurante și cafenele din Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, după ce, în urma unor controale, au descoperit o serie de nereguli.  
62471205
Un tânăr fugărit de mai mulți bărbați a intrat în curtea SJA Suceava și a cerut „un par”, cu care să se apere de agresori
Curtea Serviciului de Ambulanță Suceava s-a transformat în ring de box. Doi indivizi s-au luat la bătaie în fața angajaților.