O femeie afgană a fost executată de talibani pentru că nu purta burqa

62208386
AFP

O femeie afgană a fost executată de talibani pentru că a ieșit pe stradă fără să poarte burqa, veșmântul tradițional care acoperă complet trupul femeilor musulmane, potrivit FoxNews.

Un purtător de cuvânt al talibanilor anunța după cucerirea Kabulului de către insurgenți că aceștia nu se vor răzbuna pe cei care au luptat împotriva lor și vor proteja drepturile femeilor „în limitele legii Sharia”. Cu toate acestea, o femeie a fost ucisă în districtul Taloqan, din provincia Takhar, deoarece nu purta burqa.

O imagine publicată de FoxNews (FOTO aici) o arată pe aceasta întinsă într-o baltă de sânge, în timp ce părinții ei și alți apropiați stau în genunchi în jurul ei.

Revenirea talibanilor la putere în Afganistan le îngrozește pe femei, pentru că le va duce, din nou, într-un punct cu restricții și interdicții severe, ceea ce au mai experimentat în trecut.

Asociația Revoluționară a Femeilor din Afganistan (RAWA), care a fost înființată în 1977 în Kabul ca o organizație politică și socială de apărare a drepturilor omului și a justiției sociale, a reamintit interdicțiile cu care femeile afgane s-au confruntat sub regimul taliban.

Vedeți AICI cele 29 de reguli care au fost impuse femeilor în perioada 1996 – 2001.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62208055
Lider taliban: Afganistanul va fi condus cu legea islamică. Vom aborda militarii afgani pentru a crea o nouă armată
Afganistanul nu va fi o democraţie, această ţară urmând să fie condusă conform legii islamice, a declarat miercuri într-un interviu agenţiei Reuters un membru de rang înalt al mişcării talibanilor, Waheedullah Hashimi.
62208328
Desfășurare de forțe pentru aducerea acasă a românilor din Kabul. Oamenii disperați să fugă trebuie să se testeze de covid
Misiunea de evacuare a românilor din Afganistan este în desfășurare. Autoritățile noastre au trimis încă de marți un avion militar să îi preia, dar suntem ajutați și de NATO, care are de asemenea acolo o aeronavă.
62208344
ANIMAȚIE GRAFICĂ Cum a intrat bombardierul rusesc în spațiul aerian controlat de români și ce a urmat
Într-o zonă în care n-ar fi trebuit să se afle a fost detectat, miercuri dimineață, avionul de luptă rusesc Suhoi 24 Fencer. Aparatul de vânătoare zbura deasupra apelor internaționale ale Marii Negre în spațiul aerian controlat, însă, de români.