Ce spun reprezentanții spitalului din Iași despre asistenta care a murit după tura de noapte

×
Publicitate

Moarte cu semne de întrebare în cazul unei asistente medicale de 46 de ani din Iaşi.

Femeia s-a stins fulgerător în drum spre casă, imediat după ce a ieşit din tura de noapte de la spital.

Ar fi acuzat o stare de rău chiar în autobuz, iar, la scurt timp, a intrat în stop cardio-respirator.

Oamenii au sunat la 112, însă, din nefericire, femeia a murit. Poliţiştii, dar şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au început acum o anchetă.

Femeia lucra în blocul operator al Secţiei de ortopedie de mai mulţi ani. După 8 ore de muncă, a plecat dimineaţă spre casă cu autobuzul, în comuna Tomești, însoţită de un coleg. La un moment dat, s-a simţit rău şi a făcut stop-cardiac.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD Spital Sf. Spiridon Iaşi: „Imediat s-a solicitat echipaj cu medic, care au făcut resuscitarea 50 de minute. Din păcate, fără răspuns. Era în autobuzul spre casă”.

Reprezentanţii spitalului spun că, pe timpul nopţii, victima nu s-ar fi plâns că i-ar fi rău.

Moartea fulgeratoare a asistenţei medicale i-a făcut pe cei de la Ordinul Asistenţilor să reamintească efectele dramatice ale sindromului burnout - epuizarea profesională din toate spitalele din ţară.

Liliana Pintilie, Ordinul Asistenţilor Medicali Iaşi: „Sunt colegi care muncesc foarte mult, sectoare unde activitate e intensă. Noi am tras un semnal de alarmă cu privire la bournout. Pe hârtie arăta bine, dar în realitate ştim cu toţii că lucrurile nu sunt aşa roz. În primul rând, este stresul. Stresul prelungit poate duce la epuizare, afecţiuni cardiace, neurologice”.

În replică, reprezentanţii spitalului spun că tura de noapte a asistentei nu a fost mai solicitantă ca de obicei şi că nu există deficit de personal. Totuşi, poliţiştii împreună cu inspectorii ITM au început o anchetă.

Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic şef UPU-SMURD: „Am înaintat către ITM documentele legale, iar acesta efectuează cercetarea împreună cu poliţia. Acuze medicale nu au fost în cursul turei de noapte. Turele la asistenţii de pe clinici sunt de opt ore, gradul de ocupare la asistenţi medicali este aproape sută la sută, un singur post liber”.

Rezultatele anchetei sunt aşteptate în câteva zile.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62073852
Incendiu violent la o fostă fabrică din Vaslui. Oamenii, avertizați prin RO-Alert
Momente de panică, duminică seară, la Vaslui, după ce un incendiu violent a izbucnit la fosta fabrica de mobilă din oraş.
62073850
Incendiu la o fabrică din Vaslui. Oamenii alertați să închidă ferestrele
Un incendiu puternic a izbucnit, duminică, la un depozit situat într-o fostă fabrică din zona industrială a municipiului Vaslui, cetăţenii fiind avertizaţi prin sistemul Ro-Alert cu privire la degajarea de fum toxic.
62073804
Patriarhia reacționează în cazul copiilor pedepsiți să facă mătănii pe asfalt
O înregistrare care stârneşte revolta oamenilor a fost publicată pe internet de o asociaţie creştină din judeţul Sălaj. Mai mulţi copii ce par să aibă între 7 şi 15 ani sunt obligaţi să facă matanii pe o alee şi să sărute asfaltul.