O altă clădire emblematică din București intră în renovare. Hanul Solacolu va fi reabilitat complet și devine centru cultural

×
Publicitate

O clădire emblematică a vechiului București Hanul Solacolu intră, în sfârșit, în reabilitare. Clădirea e pe cale să se prăbuşească după decenii în care s-a degradat zi de zi şi a ajuns adăpost al oamenilor străzii şi un adevărat pericol pentru trecători.

Șantierul va începe de lună viitoare, iar imobilul istoric va deveni ca și Hanul Gabroveni sau casa Miței Biciclista centru cultural.

Nimeni nu s-a ocupat de reabilitarea uneia dintre cele mai importante clădiri din vechiul București.

Hanul Solacolu a trecut testul timpului, însă după ce a suferit de pe urma războaielor, incendiilor şi a cutremurelor timp de un veac şi jumătate, din clădire nu au mai rămas decât pereţii.

Printre gunoaie, cărămizi căzute și bucăți de tencuială desprinse de pe zidurile crăpate, fără acoperiș și fără geamuri la ferestre, clădirea rezista, cu greu, de peste 160 de ani.

Hanul Solacolu a fost construit de o familie înstărită venită din Bulgăria. La parter aveau ateliere meşteşugarii evrei, iar clădirea i-a ascuns pe liderii revoluţiei bulgăre. Tot aici a fost prima fabrică de paşte făinoase din regat. În 1947 clădirea a fost naţionalizată iar în timpul comunismului camerele sale au fost închiriate. După revoluție a ajuns să fie locuită de oamenii străzii.

Matei Sumbasacu: ”Vorbim evident de o clădire foarte şubrezita şi care ar putea prezenta un pericol de colaps, de altfel aşa cum se vede şi cu ochiul liber. Nu putem să lăsăm astfel de clădiri care pot afecta prin prăbuşirea lor oamenii care utilizează această stradă”.

O stradă extrem de aglomerată, de altfel, Calea Moșilor: pe acea porțiune, tramvaiele trec foarte aproape de clădire.

Hanul Solacolu a fost retrocedat moștenitorilor, în 2003, după 15 de ani de luptă în instanță cu Primăria Capitalei. În acest timp, aici au stat ilegal zeci de familii. Descinderile poliției erau la ordinea zilei. În 2010 a rămas fără acoperiș și în final, în 2022 a fost preluată de primărie, pentru reabilitare.

Nici atunci nu au început lucrările. Municipalitatea a fost blocată de autorizaţii, documentaţii şi aprobări care s-au întins pe aproape 3 ani. Abia acum șantierul poate începe.

Răzvan Munteanu, AMCCRS
: ”A fost un proces extrem de elaborios pentru a avea o documentaţie completă e responsabilitatea noastră a munciipalitatii de a avea grijă de o bijeturie arhitecturală, care astăzi în niciun caz nu mai arată ca o bijuterie.

În prezent avem obţinută autorizaţia de construire. Toate formele administrative sunt parcurse principalele lucrări pe care le facem sunt de evacuare a molozului, pe întreaga suprafaţă din spatele faţadei au fost depoziitate în ultimii 20 de ani foarte multe tone de moloz, foarte multă vegetaţie a crescut acolo şi apoi sigur vorbim despre conservarea, fixarea faţadei principale şi a celor laterale”.

Perioada lucrărilor este estimată la 10-12 luni, iar valoarea proiectului este de 5 milioane de lei plus TVA - bani din bugetul primăriei.

În ceea ce priveşte destinaţia pe care o va avea bătrâna clădire, comunitatea bulgară din România, printr-o serie de ONG-uri, lupta ca hanul să fie un centru cultural, care să arate legătura dintre vechile comunităţi de bulgari şi romani.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62422813
Trei copii și doi adulți, răniți după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit, în Galaţi. Una dintre ele s-a răsturnat FOTO

Cinci persoane au fost rănite sâmbătă, după ce două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție din Galaţi, unul din ele răsturnându-se.

62378413
„Era teroare”. Un copil de 10 ani și alți doi oameni au fost duși la spital, după ce un incendiu le-a cuprins casa, în Vaslui

Mare atenție la sursele de foc din locuințe! În județul Vaslui, sâmbătă dimineață, un bărbat a murit intoxicat cu fum.

62357802
Ministerul Digitalizării vrea să elimine ghișeele cu ajutorul inteligenței artificiale. Ce mai prevede proiectul

În România Inteligența Artificială va elimina o parte din ghișeele publice va monitoriza și va ușura, traficul din marile orașe. În plus va fi un ajutor real pentru fermieri.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.