Nouă tentativă de fraudă în România. Antreprenorii sunt vizați de apeluri false care se folosesc de identitatea DNSC

62546121
Shutterstock

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia asupra unei noi tentative de fraudă telefonică, în care atacatorii se dau drept angajaţi ai acestei instituţii, vizând în special antreprenorii din România.

DNSC informează că victima este contactată de pe un număr care pare a fi al DNSC, dar care este falsificat prin tehnici de spoofing, sub „pretextul legal alarmant” că este implicată într-un caz de spălare de bani, pentru o plată din iunie 2023, către o firmă fictivă.

Sub ameninţarea cu poprirea, apelantul susţine că DNSC ar fi impus poprire pe conturile victimei, „o afirmaţie total falsă”, menţionează DNSC.

„Dacă victima menţionează un nume de bancă, urmează un al doilea apel, de această dată din partea unei persoane care se dă drept reprezentant al băncii respective. Scopul este colectarea de date bancare şi personale sensibile”, arată reprezentanţii Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică.

Aceştia atenţionează că atacatorii îşi aleg ţintele din baze de date publice (ex: site-uri de firme sau ONG-uri), folosind tehnici de scraping pentru a obţine informaţii relevante.

În această situaţie, DNSC precizează că instituţia „nu investighează cazuri financiare şi nu pune popriri pe conturi”, iar instituţiile oficiale „NU solicită date bancare prin telefon”.

Specialiştii DNSC recomandă cetăţenilor să nu divulge niciodată informaţii personale sau bancare în urma unui apel telefonic suspect, să verifice autenticitatea apelurilor prin canale oficiale, spre exemplu închiderea apelului şi contactarea directă a numărului de telefon afişat.

„Dacă aţi primit un astfel de apel, nu continuaţi conversaţia, nu oferiţi date personale şi raportaţi imediat incidentul la DNSC”, mai avertizează specialiştii instituţiei, pe pagina sa de Facebook, recomandând dstribuirea acest mesaj în comunităţile de afaceri, pe reţelele de socializare sau în grupurile relevante.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Mai multe petiții online cer arestarea lui George Simion, scoaterea AUR în afara legii sau anularea scrutinului din 18 mai

Mai multe petiţii iniţiate online cer arestarea lui George Simion şi coaterea AUR în afara legii, altele solicită anularea alegerilor din 18 mai, iar unele cer retragerea acuzaţiilor penale împotriva lui Călin Georgescu.

MApN avertizează: o dezinformare virală pe TikTok susține fals că România ar trimite trupe în Ucraina

Ministerul Apărării atrage atenţia, vineri, asupra unei noi dezinformări, pe platforma de comunicare digitală TikTok, referitoare la aşa-zise „dovezi” ale unei decizii luate la nivelul conducerii statului român de a trimite trupe în Ucraina.

Autoritățile au găsit soluția la problema urșilor: Ajută oamenii să își cumpere garduri electrice

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat fonduri de peste 2,5 milioane lei, care vor fi acordate populaţiei pentru instalarea de garduri electrice sau alte dispozitive similare.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.