Nou scandal între ÎPS Teodosie și Vasile Bănescu. „Acest neam de demoni nu iese din unii decât cu rugăciune şi post”

×
Publicitate

Cu patru zile înainte ca arhiepiscopul Tomisului să apară în fața Sfântului Sinod, pentru răzvratire și indisciplină, Înaltpreasfințitul Teodosie continuă să uimească.

Acesta a decretat trei zile de post și rugăciune pentru toți credincioșii pe care îi păstorește, la fel și în bisericile și mănăstirile din subordine. Totul, spune prelatul, pentru succesul transformării arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie. Pretenție care, însă, l-a adus în război deschis cu Patriarhia Română.

Circulara a fost transmisă către toate parohiile din județul Constanța. În document se specifică faptul că "se instituie o perioadă de post, de luni până miercuri, inclusiv. Astfel clericii vor oficia zilnic în biserici și mănăstiri, Acatistul Bunei Vestiri și Acatistul Sfântului Apostol Andrei si ii vor anunța pe enoriași cu privire la prezenta dispoziție canonică.

În documentul emis de Arhiepiscopia Tomisului se menționează și motivul pentru care se instituie cele 3 zile de post. Pentru împlinirea dorinței poporului pentru pace, rânduială, dar și pentru descoperirea adevărului.

Dorința poporului, în viziunea Inal Prea Sfintitului Teodosie, ar fi reînființarea Mitropoliei Tomisului.Iar ordinul arhiepiscopiei vine chiar într-o săptămână in care conform calendarului bisericesc, în zilele de miercuri și vineri nu se ține post pentru că se apropie postul cel mare, al Paștelui.

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „E la cererea credincioșilor, miercuri joi și vineri, deși este săptămâna în care este harți, dar pentru că acest cerut post, schimbăm harțul în post că nu este păcat.”

Enoriașii au păreri împartite.

Femeie: „Noi trebuie să ascultăm. Eu țin și toate posturile."

Femeie: „Da, sunt de acord, s-a rătăcit lumea, rău de tot."

Femeie: „Dumnealui are ceva aparte, umblă cu caleașca, oprește traseul, tot orașul, poliția și jandarmeria nu mai are altă treabă decât să îl însoțească!"

Pe de altă parte, subiectul postului de trei zile a iscat un nou scandal între Teodosie și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Acesta a scris, ironic, pe Facebook despre circulara Arhiepiscipiei Tomisului că: „Acest neam de demoni nu iese din unii decât cu rugăciune şi post - Evanghelia după Matei, cap. 17 Post și rugăciune. Dar nu doar trei zile. Demonul trufiei, al iubirii de stăpânire și al grăirii mincinoase în deșert este cumplit.”

Dr. Alexandru Bogdan Duca, specialist în studii religioase: „Nu a pierdut ocazia să îl ironizeze pe arhiepiscop, spunând că de obicei acesta este un instrument foarte bun ca să scoată din tine dracii și automat făcând o referire la posibilii draci care ar locui în Teodosie."

Sfântul SINOD progamat joi ar urma discute despre "atitudinea" arhiepiscopului Tomisului acuzat de acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62428735
Ce spune tânărul care a snopit în bătaie o femeie în Centrul Vechi din București. Anchetatorii nu cred povestea sa

Un tânăr de 23 de ani din Republica Moldova este principalul suspect în povestea tulburatoare a tinerei care a fost snopită în bătaie în centrul Bucureștiului.

62428730
Fostul prefect de Gorj Dan Morega a fost prins a patra oară fără permis la volan. Are două dosare penale pentru aceeași faptă

Fostul prefect de Gorj Dan Morega a fost depistat a patra oară la volan, luni, deși are permisul retras din motive medicale.

62428685
Iepuri morți pe un câmp din Timiș. Polițiștii criminaliști au împânzit imediat locul

Poliţiştii au deschis un dosar penal după ce mai mulţi iepuri au fost găsiţi morţi pe un câmp din Timiş. Leşurile erau împrăştiate pe o cultură de grâu.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.