Noi acuzații grave la adresa medicului fals de la Spitalul Ilfov: "Este un diavol"

×
Publicitate

La o săptămână de la izbucnirea scandalului legat de medicul fals de la Spitalului Judeţean Ilfov, marți au loc primele audieri la Poliţie.

Primul care a dat declaraţii în fata anchetatorilor este un doctor care lucrează la aceeaşi unitate sanitară, urmat în aceste momente, de alţi colegi.

Alias Isam este numele medicului care a stat mai bine de trei ore la audieri față în faţă cu poliţiştii secţiei 9. El s-a întors aici după ce, în 2016, a depus o plângere pe motiv că cineva i-a furat halatul şi parafa medicală. Acesta o acuză pe Raluca Bârsan că a făcut acest gest, falsul medic de la Spitalul Judeţean Ilfov.

Medicul arab face şi alte declaraţii. Acesta spune că a văzut-o cu ochii săi pe Raluca Brsan făcând anumite intervenţii chirurgicale extem de complicate. Vorbea de anumite noduri pe care doar anumiţi medici au voie să le facă.

Medicul Isam: Este un diavol care presupun că a păcălit pe toată lumea. Cele două aveau o relaţie specială şi foarte specială. Pacientele nu au fost în siguranţă în mâinile acestei femei. Făcea noduri, legături, la artere şi vene care trebuie să ai specialitate de chirurgie pentru această intervenţie.

O boală a trompelor uterine a dus-o pe o pacientă de zeci de ori în cabinetul doctoriţei Roxana Dragu de la Spitalul Judeţean Ilfov, o unitate de stat în care serviciile sunt gratuite. Femeia mergea cu bilet de trimitere, dar spune că impostoarea îi cerea mereu bani în prezenţa medicului.

Pacientă: Raluca menţiona taxa pe care trebuia să o achităm Ralucai şi nu la recepţie. Îi cerea de faţă cu dnă doctor Dragu. Cred că era o înţelegere între ele două.

Reporter: Despre câţi bani era vorba?

Pacienta: La început cred că 100 de lei, ulterior 150.

Reporter: Era vorba despre o şpagă?

Pacientă: Nu era numită aşa, dar nu ajungeau în fondurile spitalului.

Despre aceste plăti ilegale se plânge şi una dintre vecinele Ralucai Bârsan.

Vecină: "Doctora o ţinea! Pe nepoata mea a operat-o şi i-a luat 10 milioane.”

I-am solicitat doctoriţei Roxana Dragu, fosta şefă a secţiei, să răspundă acestor suspiciuni. Ne-a transmis că va contacta Ştirile Pro Tv pentru un interviu în această săptămână. Am mers pentru o reacţie şi acasă la falsa rezidenta - o vilă supravegheată video.

Reporter: "Sonerie nu avem, nu putem suna. Dar cred că ne vede cineva de sus."

Vecinii o vedeau zilnic plecând cu noaptea în cap, îmbrăcată în uniformă de spital.

Reporter: Ştiaţi că e doctoriţa?

Vecin: Normal că ştiam. Aşa o ştia toată lumea, că e medic.

Spun că de la izbucnirea scandalului iese din casă doar pentru a-şi lua cafea.

Vecin: Am văzut-o şi am întrebat-o eu: ce-a fost în mintea ta, când ai făcut aşa ceva? A zis: manevra, dacă făceam ceva eram la puşcărie! I-am spus: nu ştiu ce manevra zici tu, dar zi Doamne fereşte, că timpul nu e pierdut!"

Aşadar, persoană care aproape 10 ani a jucat rolul de doctor, a invadat brutal intimitatea unor femei şi a închis operaţii la care n-ar fi trebuit să asiste nu pare să fie preocupată de consecinţele faptelor sale. Săptămâna aceasta, anchetatorii secţiei 9 îi vor chema la audieri pe cei care pot aduce informaţii pentru reconstituirea acestui puzzle. În care intervine acum şi ipoteza colectării de spăgi.

În acest caz, poliţiştii fac cercetări privind exercitarea fără drept a unei profesii de către Raluca Bârsan. Două paciente operate de impostoare au depus deja plângeri.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62022597
Incendiu puternic la un depozit de mașini. Alertă ISU: Nor toxic de fum. FOTO și VIDEO

S-a dat alarma, marți, în Voluntari, în apropierea Capitalei, unde 20 de autospeciale de pompieri au fost chemate să stânga un incendiu puternic, izbucnit la un depozit auto.

61837819
Mike Tyson a oferit 10.000 de $ unui îngrijitor pentru a-l lăsa să se bată cu o gorilă

Fostul boxer american Mike Tyson, campion mondial al greilor, a dezvăluit că a oferit 10.000 dolari unui îngrijitor pentru a-l lăsa să se bată cu o gorilă cu spate-argintiu într-o grădină zoologică din New York, relatează presa internaţională.

61944882
Ţurţuri de peste 10 metri formaţi pe versanţii de pe Valea Mureşului ameninţa să cadă pe carosabil

Ţurţuri de peste 10 metri formaţi pe versanţii de pe Valea Mureşului ameninţa acum să cadă pe carosabil şi şoferii sunt avertizaţi să circule cu prudenţă. Vremea caldă din ultimele zile a dus la topirea gheţii.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.