Nelu Tătaru: „Avem 840 de paturi în Terapie Intensivă”. Ce a cerut premierul Orban

62138061
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că 112 pacienţi dintre cei 377 internaţi în secţiile de Terapie Intensivă sunt intubaţi în acest moment.

În total, există 840 de locuri la Terapie Intensivă, dotate cu tot ce este necesar şi se caută soluţii pentru identificarea altor locuri. La rândul său, premierul Ludovic Orban a cerut să fie pregătită „o nouă linie de apărare, în cazul în care creşte numărul de pacienţi”.

„Avem 840 de paturi în Terapie Intensivă, cu tot ceea ce este necesar. În acest moment, 112 bolnavi sunt intubaţi din 377 care sunt internaţi”, a anunţat, miercuri, Nelu Tătaru, la începutul şedinţei de Guvern, transmite News.ro.

Premierul Ludovic Orban a cerut soluţii pentru realizarea unor secţii intermediare, pentru ca paturile de ATI să poată fi eliberate la nevoie.

„Aici poate ar trebui găsită o soluţie, mai ales cei care au ieşit de pe ventilaţie şi li s-a ameliorat starea de sănătate. Poate putem organiza nişte secţii intermediare, unde să poată fi oxigenaţi, astfel încât să putem disponibiliza paturi în cazul în care e necesară tratarea unor pacienţi la terapie intensivă”, a afirmat Ludovic Orban, care a cerut creşterea capacităţii de tratare în Bucureşti, dar şi în alte zone unde acest lucru se impune.

De asemenea, premierul a cerut să fie asigurate cadrele medicale pentru toate locurile ATI nou create: „Trebuie să asigurăm toate cadrele medicale. Dacă nu merge prin voluntariat, atunci prin detaşare. Trebuie făcută o evaluare serioasă a personalului care există în secţiile ATI ale spitalelor non-Covid şi detaşaţi toţi cei care nu au încărcare suficientă în activitate. Aici chiar cred că trebuie făcut apel la empatie. Eu nu cred că un medic sau cadru medical poate lăsa un pacient netratat”.

În final, prim-ministrul a solicitat pregătirea unei noi linii de apărare.

„Nu uitaţi să pregătiţi o nouă linie de apărare, în cazul în care creşte numărul de pacienţi”, a afirmat Ludovic Orban.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat miercuri alte 1.182 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore. Bilanţul este de 48.235 de persoane infectate.

De asemenea, 30 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.269. Un număr de 22.049 de teste au fost făcute în ultimele 24 de ore, 13.954 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 8.095 la cerere.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.926. Dintre aceştia, la ATI sunt internaţi 377 de pacienţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62139561
Pandemia va duce la creșterea natalității în România. Care e explicația sociologilor

Pandemia a dus la un fenomen demografic important în România. Specialiștii se așteaptă la o creștere accentuată a nașterilor după ce oamenii au stat închiși în case.

62139549
Untold în timpul pandemiei. Patru zile de festival virtual și un show la Pro TV

Fenomenul Untold va putea fi urmărit și la Pro TV. Cele patru zile de festival virtual, care încep de mâine, vor fi pline de magie și surprize și se vor încheia cu un show de televiziune.

62139537
Pacienți „vindecați”, confirmați din nou cu Covid-19. Care este explicația medicilor români

Cu 1.182 de noi cazuri de Covid înregistrate miercuri, tot mai multe spitale devin neîncăpătoare. În Prahova, care a urcat pe primul loc în topul îmbonăvirilor, pacienții au început să zacă pe holuri pentru că nu mai au loc în saloane.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.