Nelu Tătaru: Peste 29.000 de români vor fi testați pentru Covid-19, pentru a vedea câți sunt imuni

62119471
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că testul de prevalenţă COVID-19, care va arăta procentul de populaţie imunizată la noul coronavirus, se va întinde pe lunile iunie, iulie, august şi va fi făcut pe un eşantion de 29.019 subiecţi.

"Testul de prevalenţă va dura în iunie, iulie şi cred că şi în august. Acest test de prevalenţă se face în toate cele opt regiuni de dezvoltare, în fiecare judeţ, iar în fiecare judeţ pe nouă grupe de vârstă. În fiecare judeţ se vor selecta trei laboratoare pentru analize medicale. Aceste trei laboratoare nu trebuie să fie cele de boli infecţioase sau cele care ţin de pneumologie, unde avem o patologie pulmonară accentuată şi ne poate influenţa studiul. Eşantionul calculat, el diferă de la judeţ la judeţ în funcţie de densitate şi de numărul de populaţie, este de 29.019 de subiecţi. La fiecare dintre aceste laboratoare se prezintă pacienţi care vin pentru recoltarea de analize pentru altă patologie, pentru patologie obişnuită sau pentru evaluare. În funcţie de densitatea populaţiei, 1 la 3, sau 1 din 5, serul rezidual, după lucrarea acestor analize, este preluat, cu acordul acelui pacient, explicându-i-se pentru ce se foloseşte acel ser rezidual. Dacă este de acord îl preluăm, ajunge la INSP unde este lucrat. Sunt nişte teste imunologice (...), care arată imunizarea", a spus Tătaru pe B1 TV, potrivit Agerpres.

El a adăugat că testul va arăta procentul de populaţie imunizată pe grupe de vârstă, pe judeţe, pe regiuni şi la nivel naţional.

"Atunci vom observa câţi din populaţia României au trecut prin boală, sunt imunizaţi şi, în funcţie de acest rezultat, putem previziona şi pentru toamnă-iarnă un viitor episod epidemic şi poate şi amploarea acestuia", afirmat ministrul Sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
O recunoști? Pe cine a încercat să imite Eugenie Bouchard: ”Am crescut idolatrizând-o”
Citește și...
62129187
Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină după ce s-a întors din Germania, a murit
Un bărbat de 51 de ani din Bistriţa-Năsăud, aflat în carantină sub pază întrucât nu respectase izolarea la domiciliu după ce s-a întors din Germania, a murit, miercuri, în camera sa.
62129185
Anunț de la ministrul Sănătății. Când, unde și câte teste Covid-19 se vor face
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că testul de prevalenţă COVID-19, care va arăta procentul de populaţie imunizată la noul coronavirus, se va întinde pe lunile iunie, iulie, august şi va fi făcut pe un eşantion de 29.019 subiecţi.
61813373
Permis auto. Care sunt regulile și cum se desfășoară examenul începând cu 2 iunie 2020
Examenele auto s-au reluat pe 2 iunie cu proba practică, după o pauză de două luni și jumătate. Prima serie a fost formată din candidați cărora le-au expirat documentele pe timpul stărilor de urgență și de alertă.