Navetiști desfigurați în bătaie de doi tâlhari, în gara din Ciocănești. Printre victime, un jandarm

×
Publicitate

Doi indivizi, de 30 şi 34 de ani, din Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa, au fost arestaţi preventiv, după ce au tâlhărit doi bărbaţi, în gară. Una dintre victime este jandarm.

Suspecţii au tăbărât cu pumnii şi cu picioarele pe cei doi navetişti până i-au desfigurat. Înainte de asta au încercat să dea atacul la casieria haltei CFR, însă s-au speriat când tocmai atunci a sosit un tren în staţie. Cei doi au reuşit totuşi să fure un telefon mobil, un portofel şi câteva zeci de lei.

Cei doi suspecţi locuiesc în aceeaşi comună cu victimele. Indivizii au pus totul la cale în zorii zilei. Prima dată au forţat uşa casieriei din halta CFR, au spart geamul uşii, însă n-au reuşit să pătrundă în încăpere.

”Au încercat să forţeze uşa de la intrare. Colegul a vrut să sune la poliţie şi au tăiat-o, se auzea un tren. Aia i-a speriat şi au fugit. Au tâlhărit alte persoane care veneau spre tren, pe care i-a găsit, i-a atacat, i-a jefuit, le-a luat banii”, a povestit Ion Mihăilă, impiegat CFR Halta Ciocăneşti.

Atacatorii s-au năpustit apoi asupra a doi navetişti care aşteptau trenul.

”Vecinul meu face naveta la gară, lucrează undeva la jandarmerie. Pe drum către gara a fost pur şi simplu tâlhărit. I-au luat telefonul, banii din buzunar, mâncărica, bătut. Bătut cu pumni, cu picioare. Şi nu numai el şi un un vecin, care a fost aruncat în canal”, a povestit vecina jandarmului tâlhărit.

Sătenii au rămas şocaţi când i-au văzut pe navetişti bătuţi crunt.

”Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dâmboviţa au reţinut un bărbat pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată, tentativă la infracţiunea de tâlhărie, distrugere şi furt calificat. Un alt bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile”, a precizat Adelina Torcică, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă până la 20 de ani după gratii pentru tâlhărie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61948184
Zeci de consilieri de probaţiune au protestat față de salarii și condițiile de lucru
Zeci de consilieri de probaţiune din Bucureşti dar şi din ţară au protestat miercuri dimineaţă, nemulţumiţi de condiţiile de lucru.
61935951
Tânăr eliberat în baza recursului compensatoriu, acuzat că a vrut să violeze două fetițe
Anchetatorii ieșeni l-au reținut, marți, pe un tânăr de 24 de ani bănuit că ar fi încercat să le vioteze pe fiicele minore ale unui prieten.
61928611
Trei bărbaţi, reţinuţi pentru furtul unui seif dintr-un cabinet stomatologic. Suma uriașă care se afla în el
Trei bărbaţi au fost reţinuţi şi vor fi propuşi pentru arestare preventivă, pentru că ar fi furat un seif dintr-un cabinet stomatologic, prejudiciul fiind de 46.000 de lei.