Incidentul s-a petrecut la aproximativ 7 mile marine de țărm. Marinarii aflați la bord au scăpat teferi. Nava comercială MV Larissa 1, sub pavilion Palau, se îndrepta spre rada portului Sulina, având ca destinație finală Ucraina, când a fost lovită de o dronă care i-a atins macaraua de marfă aflată la bord.

Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România (SLN): „Se pare că a fost doar o lovitură ușoară. Nimeni nu a fost rănit. Oamenii sunt în siguranță, dar ei sunt afectați pentru că era noapte, lumea stătea la odihnă, puteam să vorbim de foarte multe victime acolo. Se pare că noi nu avem un răspuns la asemenea atacuri."

Incidentul a fost confirmat de ministrul Apărării.

Ștefan-Radu Oprea, ministrul Apărării Naționale: „Întotdeauna ne uităm cu îngrijorare la astfel de lucruri. Dar este și realism. Pentru că încercăm să ne pregătim mai bine pentru astfel de amenințări. Vedem dronele care se apropie de România, de spațiul aerian românesc sau pe apă. Intervenim de fiecare dată când este cazul, se ridică avioane.”

Este a doua navă comercială lovită în apele teritoriale românești. Petrolierul YARA J a fost atacat de o dronă pe 14 octombrie, la aproximativ 8 mile marine de Sulina. Membrii echipajului au scăpat nevătămați.