Motociclist, în stare gravă la spital, în urma unui accident. 4 mașini avariate

×
Publicitate

Un grav accident de circulație a avut loc, marţi seara, într-o intersecție din sectorul 4 al Capitalei.

Un motociclist a fost transportat la spital, după ce a lovit violent un autoturism care nu i-ar fi acordat prioritate, susțin martorii.

Pe de altă parte, cel aflat pe motocicletă nu ar fi oprit la trecerea de pietoni chiar înainte de impact, deși mai mulți copii traversau strada în acea clipă.

Potrivit martorilor, motociclistul ar fi circulat cu viteza şi, odată ajuns în intersecţie, nu ar fi oprit la trecerea de pietoni, deşi un grup de copii traversa strada în acel moment.

Martor: "Motorul venea din capătul Secuilor, către Brâncoveanu, iar domnul ăsta cu maşina voia să traverseze intersecţia. Nişte copii s-au angajat în traversarea de pe partea aceasta, iar pe sensul motorului mai venea autoturism, care a încetinit la trecere. Noi am zis: a lovit copii."

Motociclistul a reuşit să ocolească atât copiii, cât şi maşina care oprise la trecere. Nu l-a mai putut evita însă pe şoferul care venea din dreapta lui şi ar fi trebuit să îi acorde prioritate, după cum povestesc martorii.

Martor: "I-a ocolit, pur şi simplu, pe contrasens pe dublă linie continuă. Băiatul ăsta a văzut că el a oprit la trecere şi doar a vrut să traverseze. Ce să mai eviţi la viteza aia."

În urma impactului, bărbatul a fost aruncat de pe motor la câţiva metri distanţă. El a fost grav rănit şi a fost preluat de o ambulanţa şi transportat de urgenţă la spital.

Martor: "Acolo a aterizat, unde este casca. Ecranul lui de la vitezometru este acolo, deci viteza avea! Peste 150, clar!"

Martor: "La cap puţin îi curgea sânge, piciorul îl avea rupt, jos acolo. Era o doamnă care îl ştergea la cap aici, şi îi spunea să vină iubita, iubita, iubita."

În urma impactului puternic, maşina şi motocicleta au ricoşat într-un autoturism parcat, care, la rândul lui, a avariat alte două vehicule aflate pe marginea şoselei.

Poliţiştii au început cercetările în acest caz pentru a lămuri cum s-au petrecut lucrurile.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61964691
Incendiu devastator în Brașov, la un atelier de dezmembrări auto

Un incendiu devastator a izbucnit marți într-o localitate din județul Brașov.

61964688
Mesajul ministrului Sănătății, Sorina Pintea, după moartea nepoatei sale

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a postat pe pagina sa de Facebook, un mesaj de adio, după aflarea veștii morții nepoatei sale.

61964687
Nepoata ministrului Sănătății, găsită moartă în propria locuință

Este doliu în familia ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Nepoata acesteia, în vârstă de 27 ani, a fost găsită fără suflare în casă.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.