Trei turişti rătăciţi în Masivul Făgăraş au cerut ajutor la 112 din cauza epuizării fizice

×
Publicitate

Trei turişti, doi din Bucureşti, tată şi fiu, şi unul din Brăila, aflaţi în Masivul Făgăraş, au apelat sâmbătă dimineaţa numărul 112 după ce, în cursul nopţii, s-au rătăcit.

Din cauza epuizării fizice, s-au decis să ceară ajutor, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) ''Nicolae Titulescu'' Braşov, Ion Zaharia.

Turiştii au plecat vineri, la ora 17.00, din oraşul Victoria spre cabana Turnuri, unde aveau rezervare, pe Valea Arpaşului, iar la ora 1.00 noaptea s-au oprit pentru că s-au rătăcit.

''Sâmbătă, în jurul orei 5.45, printr-un apel la 112, trei persoane aflate în munţii Făgăraş au cerut ajutor din cauza epuizării fizice. Şase jandarmi montani din cadrul Postului de Jandarmi Montani Sâmbăta, împreună cu patru salvamontişti, au plecat în căutarea lor. Cele trei persoane au fost găsite de echipa de salvare, la o distanţă de aproximativ 15 minute de cabana Turnuri, echipaţi corespunzător, dar epuizaţi fizic din cauza dificultăţii traseului. Salvatorii le-au dus alimente şi ceaiuri calde, pentru a-şi recăpăta energia. Turiştii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Jandarmii montani şi lucrătorii salvamont i-au ajutat să coboare în siguranţă şi i-au condus până în oraşul Victoria, unde aveau maşinile personale'', potrivit sursei citate.

Operaţiunea de salvare a început la ora 7.30 şi s-a încheiat la ora 13.00, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Braşov. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61996986
Un bărbat a murit după ce maşina la care repara a căzut peste el
Un bărbat de 37 de ani din comuna Braloştiţa, judeţul Dolj, a decedat, sâmbătă, după ce maşina pe care încerca să o repare a căzut peste el.
62015850
Ar putea fi cel mai bun an pentru vânătoarea de la Balc. Anunțul lui Ion Țiriac
Tradiţionala partidă de vânătoare de la Balc s-a încheiat, iar vânătorii - unii dintre ei foarte cunoscuţi - s-au îmbarcat pe Aeroportul din Oradea.
62015842
Scandal între traficanți de țigări și poliție într-o piață din Drobeta Turnu Severin
Scandal într-o piaţă din Drobeta Turnu Severin.