Motivul pentru care bisericile fortificate din Transilvania sunt date în chirie

×
Publicitate

Biserica Evanghelică din România încerca să găsească soluţii pentru salvarea celor peste 160 de biserci fortificate din Transilvania.

Multe sunt acum într-o stare deplorabilă pentru că, după exodul saşilor din anii '90, n-a mai avut cine să îngrijească aceste monumente de o valoare inestimabilă. Aşa că Biserica Evanghelică a început să le închirieze nu doar unor organizaţii, ci şi unor familii, care le pot repara şi reintroduce în circuitul turistic.

Satul Apoș, aflat la nici 50 de km de Sibiu, are o biserică evanghelică mică dar, din păcate, timpul nu a fost blând cu zidurile ei. De curând, însă, un investitor a reuşit să ia în administrare biserica, pe care o va transforma într-un centru de slujbe şi evenimente culturale. Iar casa parohiala a devenit centru de echitaţie care atrage turişti.

Emil Lascu, localnic: ”Nu a mai fost nimic reparat şi construcţia fiind totuşi veche, din sec XVI''

La doar câţiva kilometri distanţă, în satul Pelișor, descoperim altă bijuterie arhitectonică ajunsă în grija soţilor Pop, care au închiriat biserica şi fosta casa parohiala.

Raul Pop: „Ne uităm aşa la biserică cu jind, era în ruine, era clară nevoie de ajutor''

Ligia Pop: „Vrem să aducem împreună şi produse româneşti, specifice locului, brunch-uri, evenimente culturale, expoziţii de artă, concerte clasice, vom avea şi proiecţii, cinema mobil''.

Lucrările de renovare au început în acesta vara în ambele clădiri, cu ajutorul studenţilor şi voluntarilor.

Eugen Vaida, coordonator: „Devine interesată şi comunitatea, ajută foarte mult, sunt folosite resursele materiale locale”.

Voluntarii - romani şi străini - implicaţi în proiect sunt fascinaţi de frumuseţea acestor monumente.

Studentă: „E o ideea minunată, aşa un loc frumos şi e păcat că nu are nici o utilitate''.

Angel Kiss, student: „E aşa o excursie oarecum în trecut şi mă simt priveligiat''.

Leana Burnichiu, profesor universitar: „Nu e numai protecţie ce facem acum, pur şi simplu studiem monumentul să vedem ce mai are, ce ar putea să fie atractiv la el".

Reprezentanţii bisericii evanghelice din România recunosc că au nevoie de ajutor: celor 12.000 de enoriaşi din toată Transilvania le este tot mai greu să întreţină patrimoniul de biserici. Edificiile nu pot fi vândute însă, ci numai închiriate sau predate în concesiune şi administrare.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Leo Messi a pălmuit un adversar! Decizia Comisiei de Disciplină a venit imediat
Citește și...
Turist pus la muncă de ciobanii din Mărginime. "E plăcut, dar ia mult timp"

Ciobanii din Mărginimea Sibiului s-au strâns la Festivalul Brânzei iar turiştii ademeniţi de ideea degustării unor sortimente autentice şi a unei țuici parfumate au venit în număr mare.

Campanii de sterilizare gratuită a animalelor, în Mureş. Proprietarii riscă amenzi uriașe

Pentru a opri înmulţirea necontrolată a câinilor şi pisicilor, câţiva pasionaţi din Mureş au pus la punct un cabinet veterinar ad-hoc.

Viorica Dăncilă, aşteptată să-i trimită luni propunerile de remaniere lui Klaus Iohannis

Viorica Dăncilă este aşteptată să trimită, astăzi, propunerile de remaniere preşedintelui Klaus Iohannis. Ea a anunţat, vineri, după şedinţa CEx al PSD, nominalizările de miniştri şi a spus că luni îi va trimite preşedintelui solicitările în acest sens.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.