Motivul pentru care bărbații ar trebui să renunţe la alcool cu cel puţin trei luni înainte de a concepe un copil

62398585
Shutterstock

Cercetătorii afirmă, după ce au analizat efectele consumului de alcool în ceea ce priveşte sindromul alcoolismului fetal, că bărbaţii ar trebui să se abţină de la băutură cu cel puţin trei luni înainte de a concepe un copil.    

Un nou studiu inovator arată că poate dura mai mult de o lună până când efectele negative ale alcoolului se estompează, scrie News.ro.

O echipă de cercetători de la Texas A&M University au anunţat încă din luna aprilie, printr-un comunicat al universităţii, că au descoperit că obiceiurile paterne de consum de alcool înainte de concepţie pot avea un efect negativ asupra dezvoltării fetale.

Se pare că sperma bărbaţilor care consumă alcool în mod regulat poate avea un impact asupra dezvoltării placentei, a defectelor cerebrale şi faciale asociate cu sindromul alcoolismului fetal (SAF) şi chiar asupra rezultatelor fertilizării in vitro (FIV), potrivit rezultatelor unui studiu publicat în luna aprilie..

Într-un articol publicat luna aceasta în Andrology, laboratorul a demonstrat acum că este nevoie de mult mai mult timp decât se credea anterior, respectiv mai mult de o lună, pentru ca efectele consumului de alcool să nu mai aibă impact asupra spermei tatălui.

Atunci când cineva consumă alcool în mod regulat şi apoi se opreşte, corpul său trece prin sevraj, unde trebuie să înveţe cum să funcţioneze fără substanţa chimică prezentă, explică Michael Golding, profesor în cadrul Departamentului de Fiziologie şi Farmacologie Veterinară al Facultăţii de Medicină Veterinară şi Ştiinţe Biomedicale.

„Ceea ce am descoperit este că sperma tatălui este în continuare afectată negativ de băutură chiar şi în timpul procesului de sevraj, ceea ce înseamnă că durează mult mai mult decât credeam anterior pentru ca sperma să revină la normal”, a declarat el, miercuri, într-un comunicat.

Pericolele consumului de alcool pentru făt

Unul dintre riscurile majore asociate cu consumul de alcool înainte şi în timpul sarcinii este SAF, care provoacă trăsături faciale anormale, greutate sau înălţime scăzută la naştere, probleme de atenţie şi hiperactivitate şi coordonare slabă.

În prezent, medicilor li se cere să confirme doar dacă mama a consumat alcool, nu şi tatăl, pentru a diagnostica un copil cu SAF.

„De ani de zile, nu s-a luat în considerare în niciun fel consumul de alcool la bărbaţi”, a declarat prof. Golding. „În ultimii cinci până la opt ani, am început să observăm că în anumite afecţiuni există o influenţă paternă foarte puternică atunci când vine vorba de expunerea la alcool şi de dezvoltarea fetală”, menţionează el.

În recenta cercetare, echipa şi-a propus să vadă de cât timp este nevoie pentru ca efectele alcoolului asupra spermei să dispară.

„Am crezut că va fi o schimbare relativ rapidă pentru a reveni la normal, dar nu a fost aşa. Procesul a durat mai mult de o lună”, a precizat profesorul.

Atunci când o persoană consumă alcool, ficatul suferă de stres oxidativ, ceea ce determină organismul să producă în exces anumite substanţe chimice, care întrerup activitatea celulară normală.

Echipa prof. Golding a descoperit că sevrajul provoacă acelaşi tip de stres oxidativ, prelungind durata efectelor alcoolului asupra organismului dincolo de ceea ce se credea anterior.

„În timpul sevrajului, ficatul experimentează un stres oxidativ perpetuu şi trimite un semnal în tot corpul masculin”, explică prof. Golding.

Potrivit acestuia, sistemul reproducător interpretează acel semnal ca fiind un mediu care are în el un factor de stres oxidativ foarte puternic şi trebuie să programeze urmaşii pentru a fi capabili să se adapteze la acest tip de mediu.

Dar prof. Golding bănuieşte că adaptările spermei nu sunt benefice şi că ele duc la probleme precum SAF.

De asemenea, el a remarcat că nu este nevoie de un consum excesiv de alcool pentru ca o persoană să experimenteze sevrajul.

În modelele pe care le-au folosit, chiar şi consumul a trei-patru beri după serviciu, mai multe zile pe săptămână, poate induce sevrajul atunci când comportamentul încetează.

„Este posibil să nu te simţi în stare de ebrietate, dar corpul tău trece prin schimbări chimice”, spune profesorul.

Schimbarea abordării

Munca laboratorului este vitală pentru îmbunătăţirea rezultatelor sarcinii şi schimbă conversaţia despre cine este responsabil pentru malformaţiile congenitale legate de alcool, deoarece societatea, istoric vorbind, a tot dat vina doar pe mame, chiar şi atunci când acestea nu consumă alcool în timpul sarcinii.

Este crucial ca acele cupluri care plănuiesc să rămână aibă un copil să ştie cu cât timp înainte să se oprească din băutură pentru a preveni defectele congenitale, spun autorii cercetării.

Echipa va continua să cerceteze efectele consumului de alcool în cazul tatălui pentru a-i ajuta pe medici să consilieze cuplurile, sugerând ca taţii să se abţină de la alcool cu cel puţin trei luni înainte de a concepe, având în vedere această descoperire.

„Mai sunt încă multe de făcut pentru a obţine un răspuns concret, dar ştim că sperma se produce pe parcursul a 60 de zile, iar procesul de abstinenţă durează cel puţin o lună”, a spus el. „Aşadar, estimarea mea ar fi să aştepte cel puţin trei luni”, a recomandat profesorul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62407384
Accident cu cinci victime în Sălaj, între localităţile sălăjene Nuşfalău şi Şimleu Silvaniei

Cinci persoane au ajuns la spital, în urma unui accident produs duminică, pe DN 1H, între localităţile sălăjene Nuşfalău şi Şimleu Silvaniei.

 

62343536
Licitație publică la MIPE pentru consultanță de minim 3,73 mil. lei, în PNRR. Care sunt serviciile cerute

Servicii de consultanță în valoare de minim 3,73 milioane de lei sunt scoase la licitație de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

62204640
Procurorii de la Marghita au lăsat liber un bărbat care ar fi făcut un copil cu fiica de 12 ani a concubinei sale

Un bărbat reţinut, joi, pentru că a avut relaţii sexuale cu fiica de 12 ani a concubinei sale, care a născut un băieţel, a fost lăsat să plece acasă, vineri, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.