Procurorii de la Marghita au lăsat liber un bărbat care ar fi făcut un copil cu fiica de 12 ani a concubinei sale

62204640
Shutterstock

Un bărbat reţinut, joi, pentru că a avut relaţii sexuale cu fiica de 12 ani a concubinei sale, care a născut un băieţel, a fost lăsat să plece acasă, vineri, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita.

Aceștia nu au formulat propunere de arestare preventivă pe numele suspectului pe motiv că aşteaptă dovada experţilor că fetiţa nu şi-a dat consimţământul pentru a întreţine relaţii sexuale cu el, scriu jurnaliştii de la ebihoreanul.ro, conform News.ro.

Potrivit jurnaliştilor locali, o fată de 12 ani din comuna Spinuş, care locuieşte împreună cu mama, fratele ei geamăn şi o soră, în casa deţinută de concubinul mamei, a rămas gravidă cu concubinul mamei. Femeile din sat au observat sarcina copilei şi au anunţat reprezentanţii serviciului de asistenţă socială din Primărie.
 
Încă de la început, principalul suspect de abuz asupra fetei a fost tatăl vitreg al acesteia, care a negat tot timpul că ar fi avut relaţii intime cu ea. Conform celor de la Bihoreanul, fata a născut în luna octombrie iar testele au arătat că tatăl copilului este concubinul mamei sale.
 
„Deşi Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita a fost sesizat încă din vară despre abuz, victima a fost lăsată la cheremul abuzatorului ei. Între timp, fetiţa a născut un băiat. Abia joi, când procurorii au primit rezultatul testului ADN, bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore şi pus sub urmărire penală. Însă doar pentru act sexual cu un minor, nu pentru viol, ca şi cum o fetiţă în vârstă de 12 ani ar întreţine relaţii intime de plăcere cu un individ care i-ar putea fi tată! Motivul? Deşi ar fi avut o jumătate de an pentru a duce copila în faţa unor specialişti, care să o evaluze medico-legal, anchetatorii nici măcar nu s-au sinchisit. La dosarul cauzei nu există nici acum vreun document care să arate dacă violatorul a profitat de neajutorarea fetiţei care trăia sub acoperişul său, dacă a maltratat-o, a ameninţat-o ori a forţat-o în vreun fel să i se supună”, scriu jurnaliştii de la Bihoreanul.
 
Aceştia îl citează pe procurorul de caz, Alexandru Lup, care deţine şi funcţia de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita şi care invocă lipsa unui document care să arate dacă fata a fost de acord sau nu să aibă relaţii sexuale cu tatăl său vitreg.
„Până nu avem negru pe alb dovada faptului că fetiţa nu şi-a dat consimţământul pentru actul sexual, nu este oportun să solicităm măsuri preventive”, a declarat anchetatorul pentru Bihoreanul.

Acesta a precizat că în acest caz a fost sesizată Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care i-a preluat pe fată şi pe fiul acesteia.
 
Procurorul Alexandru Lup nu a putut fi contactat pentru a da mai multe amănunte despre acest caz.
Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62387809
Călin Donca a fost eliberat din închisoare. A câștigat milioane de lei printr-o înșelătorie cu o monedă virtuală

Omul de afaceri Călin Donca a fost eliberat din închisoare. A stat în arest pentru trei luni.

 

62404670
Poliţia Capitalei: Tânăr de 25 de ani, decedat în urma unui conflict fizic cu un prieten

Un tânăr de 25 de ani a decedat în urma un conflict fizic cu un prieten, cazul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, transmite duminică Poliţia Capitalei.

62411031
Mocănița din Bucovina, implicată într-un accident cu o mașină. Locomotiva a fost aruncată de pe șine | VIDEO

Au fost momente de panică pentru 20 de turiști aflați în Bucovina, care s-au urcat, dimineață, în mocăniță pentru o plimbare.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 2
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.